Sfințirea Paraclisului Mănăstirii Popăuți

Biserica nouă a mănăstirii Popăuți din județul Botoșani a fost sfințită astăzi. La eveniment au participat șase ierarhi, numeroși stareți și starețe de la mănăstirile din Moldova, zeci de preoți și sute de credincioși.

Locașul are hramul „Acoperământul Maicii Domnului” și a fost zidit în 2002, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat, într-un mesaj transmis astăzi și intitulat O nouă poartă a cerului în Mănăstirea Popăuți din Botoșani, că noua biserică a fost ridicată pentru a răspunde, pe de o parte, închinătorilor din zi în zi tot mai numeroși, iar pe de altă parte, pentru a proteja vechea ctitorie ștefaniană, biserica „Sfântul Nicolae”. Mesajul a fost citit de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

La rândul său, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a apreciat construirea noii biserici a Mănăstirii Popăuți care se adaugă eforturilor de reînviere a obștii monahale: „Puțin câte puțin, aici, în acest loc, s-a structurat o obște monahală, una din cele mai puternice din punct vedere calitativ duhovnicesc, călugării de aici încercând să-și mântuiască sufletul și să ajute spre mântuirea sufletelor celor care caută aici să se așeze sub acoperământul Maicii Domnului”.

Sfințirea noii biserici a avut loc în cursul dimineții și a fost urmată de Sfânta Liturghie.

Comentarii Facebook


Știri recente