Sfințirea noului sediu al Protopopiatului Fetești

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Fetești Gară I, Protopopiatul Fetești, unde a oficiat Sfânta Liturghie și a sfințit noul sediu al Protopopiatului Fetești din cartierul Feteștii Noi, având ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei.

Din soborul slujitor au făcut parte și: preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Exarhul Mănăstirilor din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, preacucernicii părinți consilieri: Daniel Florin Enașcu, Cristi Gavrilă, Gabriel Oproiu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicii părinți protopopi, preoți și diaconi.La Sfânta Liturghie au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon, tânărul teolog Florin Jugănaru, care va fi hirotonit preot pe seama parohiei „Sfântul Sava cel Sfințit” din Săveni, Protopopiatul Fetești.

La momentul predicii Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, cel care a vestit cuvântul Evangheliei Vieții strămoșilor noștri, locuitori ai Sciției Minor. A adresat cuvânt de binecuvântare și laudă părintelui protopop Marian Pătărlăgeanu și preoților Protopopiatului Fetești pentru lucrarea jetfelnică săvârșită la noul sediu al Protopopiatului.

Potrivit sf-esc.ro, Chiriarhul locului a acordat „Crucea Sloboziei, în Grad de Cavaler” domnișoarei Raluca Dumitrescu, Președintele GAL Călărași Vest, pentru lucrarea pilduitoare în folosul comunităților parohiale.Tot cu acest prilej a fost lansată Monografia-Album a Protopopiatului Fetești.

Comentarii Facebook


Știri recente