Sfințirea Capelei Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Cluj-Napoca

ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a sfințit joi, 14 noiembrie 2013, Capela Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Cluj-Napoca. Ierarhul a fost întâmpinat în această dimineață în fața unității școlare de copii îmbrăcați în costume populare, profesori și soborul de preoți alături de care a oficiat târnosirea locașului de rugăciune. Slujba a debutat la ora 10:00. La final, ÎPS Andrei i-a felicitat pe toți cei implicați în realizarea Capelei, subliniind importanța unui loc de rugăciune în comunitatea școlară: „E de mare importanță un locaș de rugăciune în mijlocul copilașilor care trebuie să învețe să devină oameni buni. Fără strădanie și multă osârdie nu putem ajunge oameni deosebiți. Dar pe lângă strădania noastră lucrează Harul lui Dumnezeu, ajutorul lui Dumnezeu”.

În continuare, potrivit Radio Renașterea, în curtea școlii a avut loc o festivitate la care a luat cuvântul și inspectorul școlar general al județului Cluj,Valentin Cuibus, care a mulțumit ÎPS Andrei pentru participarea și sfințirea noului locaș de cult și a subliniat importanța acestui eveniment: „Cred că e un moment foarte important atât pentru Școala „Ion Creangă” cât și pentru toate unitățile de învățământ în care s-a întâmplat acest lucru. Faptul că s-a sfințit o Capelă, un loc care le dă posibilitatea elevilor de a fi numai ei împreună cu Dumnezeu, cred că e un lucru foarte important”.

De asemenea, ÎPS Părinte Andrei i-a îndemnat pe elevi să fie silitori și să acumuleze cât mai multe cunoștințe: „Domnul Hristos, când era pe pământ a spus un cuvânt, Cel ce va face și va învăța, mare se va chema în Împărăția Cerurilor. Domnul Hristos vi se adresează și vouă, copilașilor, îndemnându-vă să îi ascultați pe cei mari și să acumulați cât mai multe cunoștințe.”

Tot în cadrul festivității au luat cuvântul și inspectorul de religie al județului Cluj, pr. Marian Sidon, precum și directorul școlii „Ion Creangă”, Cristian Munteanu.

La final ÎPS Andrei i-a binecuvântat pe copii și le-a împărțit iconițe și cărți de rugăciuni. De asemenea, în semn de prețuire, ÎPS Andrei a dăruit din partea Arhiepiscopiei Clujului diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în realizarea locașului de rugăciune.

Capela Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Cluj-Napoca a fost amenajată începând cu anul 2010. Locașul de rugăciune poartă hramurile Sfânta Filofteia, Sfântul Ioan Rusul și Sfântul Efrem cel Nou. Potrivit pr. Marian Sidon, inspector de religie al județului Cluj, lucrările de amenajare a Capelei au fost susținute îndeaproape de conducerea și profesorii școlii „Ion Creangă” precum și de consiliul parohial al parohiei „Sf. Parascheva” din Gherla: „Spre bucuria și folosul duhovnicesc al elevilor și profesorilor din această școală, începând de astăzi, 14 noiembrie, va exista această Capela ca loc sacru, consacrat rugăciunii și întâlnirii cu Dumnezeu”, pr. Marian Sidon.

Comentarii Facebook


Știri recente