Sfinţirea Bisericii Parohiei Olteni, jud. Ilfov

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a sfinţit duminică, 08 noiembrie 2015, biserica Parohiei Olteni cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, din Comuna Clinceni, judeţul Ilfov. După slujba de târnosire, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Din soborul slujitor a făcut parte şi Părintele Romică Macovei, Protoiereul Protopopiatului Ilfov Sud.

Greşind faţă de Dumnezeu noi ne-am înjugat cu moartea

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Timotei a subliniat faptul că învierile din morți săvârșite de Mântuitorul ne arată că moartea nu face parte din natura omului, ci este cauzată de păcate.

„Toate aceste învieri din morţi vor să ne spună că moartea nu ar trebui să vină niciodată. Ea este semnul păcatelor noastre pentru că noi păcătuind ne-am înjugat cu moartea, noi nu am fost creaţi pentru moarte, ci pentru viaţă veşnică. Dar greşind faţă de Dumnezeu noi ne-am înjugat cu moartea. Mântuitorul Hristos arată că toţi cei care cred în El, chiar dacă mor, vor trăi în veci”, a spus Preasfinţia Sa.

Ziua morții este doar o trecere pentru cei care cred, a mai spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Credincioşii înţelepţi care iubesc învăţătura Bisericii şi care cred cu tărie în Mântuitorul Hristos şi în cuvintele Lui consideră ziua morţii ca o zi de «Paşti» pentru că «Paştile» înseamnă trecere şi ziua morţii este doar o trecere, nu sfârşitul. Nu este nimic dramatic pentru cei care cred, pentru cei care îşi pun nădejdea în Dumnezeu şi consideră că moartea este doar o trecere”, a mai subliniat Preasfinţia Sa, potrivit Radio TRINITAS.

Distincţii pentru ostenitori

La final, au fost oferite, în semn de preţuire, mai multe distincţii persoanelor care s-au implicat în mod deosebit în realizarea lucrărilor la această parohie.

Părintele paroh Topor Daniel Ionuţ a fost hirotesit iconom stvrofor, iar domnului Budeanu Adrian, primarul localităţii Olteni, i-a fost acordat Ordinul Sanctus Stephanus Magnus. De asemenea, Consiliul Parohial a primit Disctincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Dimitrie cel Nou, iar Comitetului Parohial i-a fost conferită Distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.

***

Parohia este situată în satul Olteni, Comuna Clinceni, judeţul Ilfov. Construcţia bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a început în anul 2000 şi s-a definitivat la sfârşitul anului 2006. Biserica are forma de cruce cu turla octogonală, având lungimea de 20 m, lăţimea de 7.5 şi 12 m la abside. Uşile de la intrare sunt din lemn de stejar masiv, sculptate în stil brâncovenesc de profesorul Dumitru Garea din Bacău. Pictură bisericii, realizată în tehnică tempera, în stil bizantin, a fost executată între anii 2006 – 2012 de pictorul bisericesc Elena Vasilescu.

Comentarii Facebook


Știri recente