Sfinţire de troiţă la Urecheni

De odovania sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, în parohia misionară Urecheni din Protopopiatul Târgu Neamţ, a avut loc sfinţirea noii troiţe din curtea bisericii.

Părintele paroh Grigore Andron a oficiat slujba de sfinţire a noii troiţe după săvârşirea Sfintei Liturghii, iar la final a rostit un cuvânt în care a subliniat relaţia dintre înălţarea Sfintei Cruci de la Ierusalim şi înălţarea troiţei din curtea bisericii parohiale, scoţând în evidenţă jertfa Mântuitorului Hristos pentru omenire, dar şi ofranda adusă spre slava lui Dumnezeu de familia donatoare, Mihai şi Maria Ailioaei. Ansamblul sfinţit este alcătuit dintr-o masă şi o Sfântă Cruce din marmură neagră, ridicat pe o bază de piatră şlefuită în valoare de 20.000 lei, sumă achitată în întregime de familia Ailioaei Mihai şi Mariana din Parohia Urecheni, care au devenit astfel binefăcători şi ctitori ai locaşului de cult. Construirea noii troiţe a venit ca solicitare a preotului paroh, care a dorit înlocuirea vechii troiţe ce se afla într-o stare avansată de degradare. Ea va fi folosită la slujbele ce se vor oficia în curtea bisericii.

La final, preotul paroh Grigore Andron a mulţumit membrilor familiei donatoare, după care credincioşii prezenţi s-au închinat Sfintei Cruci. La eveniment au fost prezente şi oficialităţile locale. Acest eveniment a avut loc şi ca un moment de bucurie pentru părintele paroh, la împlinirea frumoasei vârste de 50 de ani, atât din partea familiei donatoare Ailioaei, cât şi din partea membrilor Consiliului parohial şi a autorităţilor locale.

Comentarii Facebook


Știri recente