Sfințire de troiță în parohia mehedințeană Balotești

Enoriașii parohiei mehedințene Balotești au avut parte în Duminica Vameșului și a Fariseului, a XXXIII-a după Rusalii, de o îndoită bucurie duhovnicească. În biserica parohiei Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum a precizat Cătălin Cernătescu, redactor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop a arătat că starea de pocăință continuă este bineplăcută lui Dumnezeu, Care ascultă rugăciunea făcută cu străpungere de inimă: „Ori de câte ori ne rugăm, să-I arătăm lui Dumnezeu părerea noastră de rău pentru păcatele săvârșite. Odată ce ne-am spovedit și ne-am arătat părerea de rău, primim dezlegare, dar înaintea lui Dumnezeu ne vedem pe noi înșine păcătoși, ca unii care am greșit. Iubiți credincioși, rugăciunea să o spunem cu toată străpungerea de inimă! Sigur că această străpungere de inimă pe care se cuvine să o avem la rugăciune vine și dintr-un alt motiv, știut numai de noi: un necaz, o boală, o suferință, dar atunci, mai mult ca oricând, să strigăm către Dumnezeu ca Petru, când se scufunda în valuri: <Doamne, scapă-mă! Doamne, ajută-mă! Doamne, nu mă lăsa!> În acest fel, să ne asemănăm vameșului, a cărui pocăință sinceră i-a adus împăcarea cu Dumnezeu și liniște sufletului!”

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a sfințit o troiță ridicată în cinstea eroilor din acest sat, ridicată pentru prima dată în anul 1944, restaurată în ultimii ani.

După momentul sfințirii, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația crucii în viața oamenilor, arătând că strămoșii noștri au avut evlavie către Sfânta Cruce, ridicând frumoase troițe, având drept exemplu pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Părintele Arhimandrit Pavel Nicolăescu, starețul Mănăstirii Topolnița, a prezentat istoricul acestei troițe, arătând că este una dintre cele mai complexe, având în componență peste 30 de cruci.

La ceremonia religioasă a participat și unul dintre meșterii care au contribuit la restaurare, domnul Nicolae Mladinescu din comuna Godeanu, cel care a mărturisit că a fost nevoie de mai mulți ani de muncă, alături de alți meseriași.

La acest eveniment deosebit din viața comunității au ținut să participe mulți dintre fiii satului, care au pregătit prinoase atât pentru vii cât și pentru adormiți. De aceea, în încheiere s-au săvârșit atât o slujbă de mulțumire, cât și una de pomenire a eroilor și a celor adormiți întru nădejdea învierii.

Comentarii Facebook


Știri recente