Sfințire de troiță în localitatea Berzeasca, Episcopia Severinului și Strehaiei

Duminică, 26 mai 2013, a avut loc sfințirea troiței ridicată la granița dintre județele Mehedinți și Caraș Severin, în localitatea Berzeasca. Troița, sculptată în lemn de stejar, îl prezintă pe Mântuitorul aflat răstignit pe Cruce, cu brațele deschise, căutând să cuprindă întreaga lume în nemărginita Lui iubire de oameni. De o parte și de cealată a Mântuitorului, se află Sfântul Constantin cel Mare și Sfântul Niceta de Remesiana.

Sfințirea a fost săvârșită de P.S. Lucian, Episcopul Caransebeșului împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează episcopiaseverinului.ro

Ca delegat din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei, a partticipat Pr.Inspector Social Daniel Săvescu. Din punct de vedere etimologic cuvântul „troiță”, provine din slavul „trojka”, ceea ce duce cu gândul la monumentul creștin, arhetroița, a cărei imagine privită cu evlavie de către strămoșii noștri, i-ar fi influențat pe slavii care-i priveau închinându-se, să o asocieze cu Sfânta Treime, căci privirea unei troițe era urmată de însemnarea cu Sfânta Cruce și de închinarea la Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Troitele pot fi întâlnite astăzi atât la sat cât și la oraș. Construcții simple sau mai pretențioase, apar la capăt de localitate, lângă o fântână, la intersecții de străzi și drumuri în cutea bisericii sau lângă o casă.

Comentarii Facebook


Știri recente