Sfințire de troiță în incinta Detașamentului de Pompieri Câmpulung Muscel

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a oficiat astăzi, 15 septembrie 2014, în cinstita zi de prăznuire a ocrotitorului spiritual al pompierilor, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, slujba de sfințire a unei troițe construită în incinta Detașamentului de Pompieri Câmpulung Muscel, detașament ce apără încă din anul 1951 viața muscelenilor, informează eparhiaargesului.ro.

În cuvântul de învățătură adresat pompierilor, precum și tuturor credincioșilor prezenți, Chiriarhul Eparhiei a felicitat pe cei care au avut minunata inițiativă de a construi acest altar, amintind cuvintele scrise de ctitori: ”s-a ridicat acest altar spre biruință veșnică”.

Dacă la 13 septembrie, în fiecare an, aniversăm Ziua Pompierilor din România, rememorând astfel ziua Bătăliei din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate și independență națională a poporului român, zi în care pompierii din București, comandați de bravul căpitan Pavel Zăgănescu, au înfruntat armata otomană venită să înăbușe aspirațiile legitime ale revoluționarilor români, la 15 septembrie pompierii, și noi toți drept măritorii creștini, cinstim pe cel pe care și l-au ales ca ocrotitor și izbăvitor – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș: „Cu umilință și evlavie ne plecăm astăzi genunchii înaintea Atotputernicului Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte Părintele nostru Iosife, și prinos de cinstire și de mulțumire Îi aducem pentru că ni te-a dăruit fierbinte rugător și puternic ocrotitor în ceruri.”

Comentarii Facebook


Știri recente