Sfințire de biserică în Parohia Jilavele II, Protopopiatul Urziceni

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent duminică, 16 februarie 2014, în mijlocul credincioșilor din localitatea Jilavele, Protopopiatul Urziceni, pentru a săvârșii sfințirea (târnosirea) bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, informează site-ul sf-esc.ro.

Programul liturgic a început cu slujba de sfințire a bisericii, când Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, urmat de soborul de preoți și diaconi au înconjurat lăcașul de cult. Unul dintre cele mai importante momente ale acestei slujbe a fost întocmirea Sfintei Mese, slujbă ce a consacrat altarul de jertfă, pentru a se putea slujii în condiții canonice Sfânta Liturghie.

După sfințirea bisericii a urmat Sfânta Liturghie, la care au participat preoții consilieri de la Centrul Eparhial, părintele protopop Bogdan Ionuț Stancu, preoți și diaconi. Cu această ocazie Preasfinția Sa a acordat ctitorului bisericii, domnul Ion Milea, Medalia aniversară a Episcopiei.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre fiul risipitor, despre iubirea Tatălui și îndelunga Sa așteptare, despre venirea „întru sine” și întoarcerea la Tatăl iubitor. Toți suntem chemați, în perioada Postului Mare, să săvârșim această călătorie pentru a ne bucura de marea minune a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Preasfinția Sa l-a felicitat pe părintele paroh Daniel, pe ctitorul bisericii și comunitatea parohială, care s-au implicat în ridicarea acestei frumoase biserici.

La acest moment de sărbătoare pentru comunitatea din Jilavele, toți credincioșii, copii, tineri, vârstnici, femei și bărbați au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce aflate pe Sfânta Masă nou sfințită.

Preasfinția Sa a vizitat bisericile parohiale din Jilavele I, Armășești și filia Bărbulești.

Comentarii Facebook


Știri recente