Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu și-a cinstit marți ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Programul zilei a început cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Mitropolitul Ardealului a vorbit despre modelul pe care îl reprezintă Sfinții Trei Ierarhi pentru viitoarele generații de preoți.
„Îi îndrumăm să ia cu atenție aminte la viața și moștenirea celor trei ierarhi prăznuiți astăzi, dar mai ales să îi aibă înainte ca adevărate modele”, a spus Preasfinția Sa.
„Pe noi toți, cei care ne rugăm acum lor, Sfinții ne îndeamnă să înțelegem rolul important al preoției și faptul că ea nu e o meserie, o slujire obișnuită care numai să îți întrețină viața spre supraviețuire”.
„Este vorba despre o slujire jertfelnică. Trebuie să te dăruiești, trebuie să renunți la multe lucruri, dar renunțând prin jertfă, bucuria care vine este cu atât mai mare și binecuvântarea lui Dumnezeu este revărsată cu prisosință”, a adăugat ierarhul.
Evenimentele au continuat la Facultatea de Teologie din Sibiu cu slujba de binecuvântare a Centrului de Cercetare Teologică și a Centrului de Cercetare Ecumenică, oficiată de Mitropolitul Ardealului. Cu această ocazie, Centrul de Cercetare Ecumenică a fost redenumit în memoria pr. Daniel Buda, fostul decan al instituției de învățământ superior din Sibiu, trecut la Domnul în data de 26 decembrie 2023.
În a doua parte a zilei, a avut loc lansarea volumului „Părintele Ioan Mircea Ielciu, învățătorul nostru despre Părinții Bisericii. Volum omagial la împlinirea vârstei de 65 de ani”.
„Nu e doar un volum de teologie, ci unul fratern, al lui, prin care aducem mulțumire pentru tot ce a însemnat pentru generația noastră”, a declarat pr. Constantin Necula, decanul interimar al Facultății.
Ziua s-a încheiat cu un simpozion dedicat hramului Facultății de Teologie, în cadrul căruia a fost prezentat referatul „In memoriam Părintelui Decan Daniel Buda”, susținut de pr. Constantin Necula.
Foto credit: Mitropolia Ardealului





