Sfinții Trei Ierarhi sărbătoriți de către teologii caransebeșeni

La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Presfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a oficiat, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş. La slujbă au participat elevi seminarişti şi studenţi teologi ai celor două instituţii de învăţământ teologic din oraşul de pe Timiş şi Sebeş, precum şi un număr însemnat de credincioşi.

„Ne-am bucurat împreună cu profesorii, elevii și studenții teologi la Sfânta Liturghie și totodată i-am pomenit astăzi pe profesorii și ostenitorii învățământului teologic, cei care au păstrat flacăra învățământului teologic mereu aprinsă aici la Caransebeș, iată de 150 de ani, pentru că în acest an se împlinesc nu numai 150 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, ci și 150 de ani de la înființarea primei școli de teologie caransebeșene, odată cu aducerea școlii de teologie de la Vârșeț de către primul episcop ortodox român de aici, Ioan Popasu. Ne-am rugat de asemenea și pentru toți cei care au contribuit la temeluirea și consolidarea eparhiei noastre dar și la învățământul teologic din zona Banatului Montan”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La vremea chinonicului, corul „Tibiscum” al Secției de Teologie Ortodoxă-Didactică din Caransebeș a susținut un recital de cântări corale închinate sărbătorii. De asemenea la momentul potrivit foarte mulţi teologi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit și în acest an să ajungem la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic. Noi studenții teologi am încununat astăzi Sfânta Liturghie cu cântări adresate celor trei mari dascăli și ierarhi ai lumii. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu și pe Sfinții Trei Ierarhi care ne sunt ocrotitori, să ne ajute în drumul pe care am pornit pentru a definitiva studiile teologice de la această Facultate”, a mărturisit Cătălin Ciorângă, student la Secția de Teologie Ortodoxă-Didactică din Caransebeș.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de elevii şi studenţii de la cele două instituţii teologice din Caransebeş.

(Articol realizat de Diac. Pavel Canea şi Darius Herea)

Comentarii Facebook


Știri recente