Credincioșii ortodocși îi sărbătoresc, astăzi, 30 ianuarie 2014, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Sfinții Trei Ierarhi sunt cei care au luptat și apărat demnitatea umană, a spus Patriarhul României în cuvântul rostit după Sfânta Liturghie la Paraclisul Patriarhal Sfântul Grigorie Luminătorul.
Sfinții Trei Ierarhi au iubit chipul lui Dumnezeu din fiecare om
„Sfinții Trei Ierarhi sunt model de păstori care apără dreapta credință în vremuri de rătăcire de la dreapta credință, în vremuri de erezie, de tulburare. Acești Trei Sfinți Ierarhi au iubit Biserica lui Hristos cu multă jertfelnicie. Au arătat iubire față de cler, față de slujitorii Sfântului Altar, au scris cuvinte deosebit de elogioase la adresa slujirii preoțești și au iubit pe păstoriții lor ascultându-le necazurile, nevoile, îndreptându-i pe calea mântuirii cu foarte multă dăruire și dragoste părintească în Hristos. De asemenea, ei au iubit chipul lui Dumnezeu din fiecare om, indiferent de starea lui socială, de vârstă, de rang, astfel că toți cei Trei Sfinți Ierarhi au fost într-un fel apărătorii sau avocații săracilor”, a explicat Preafericirea Sa.
Un apărător al dreptei credințe, dar și un ajutător al săracilor
Patriarhul României a prezentat o parte din activitatea fiecărui sfânt și a arătat în cazul Sfântului Vasile cel Mare că este primul ierarh care a trecut de la milostenia individuală și sporadică la milostenia socială organizată instituțional: „Sfântul Vasile cel Mare a tradus în programe permanente iubirea milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos arătată în vindecarea bolnavilor, în ajutorarea flămânzilor, în ridicarea omului căzut și în recuperarea demnității umane. Deci, Sfântul Vasile cel Mare este primul ierarh care a trecut de la milostenia individuală și sporadică la milostenia socială organizată instituțional și constant sau permanent. Modelul său a fost urmat în aproape toate bisericile din Răsărit și în multe biserici din Apus. Deci, el este deodată un apărător al dreptei credințe, dar și un ajutător al săracilor. În vreme de secetă a scris sau a rostit cuvântări împotriva celor săraci și zgârciți și a apărat pe cei săraci, apărând demnitatea omului în care Hristos este prezent atunci când omul este umilit. Avem în el un îndrumător al monahilor. El consideră monahismul ca o școală a mântuirii prin nevoințe și o binefacere pentru Biserică, deoarece mănăstirile sunt o sursă de înnoire duhovnicească, de pocăință. Deci, ca și ceilalți sfinți ierarhi, Sfântul Vasile cel Mare este un dascăl al rânduielii, al pocăinței, al îndreptării omului și al vieții duhovnicești. El era un slujitor postitor și avea o fire plăpândă, dar un spirit foarte puternic, un suflet plin de Duhul Sfânt și Duhul Sfânt îi dădea putere. Cultura sa vastă dobândită în școlile de la Cezareea Capadociei și de la Atena unde a studiat împreună cu Grigorie Teologul, prietenul său, l-a făcut să fie admirat și de către păgâni, nu numai de creștini și anume, el a cunoscut științele din vremea sa atât de mult încât face un fel de dialog cu științele contemporane, preluând și îndemnând și pe alții să preia din cultura clasică greco-romană ceea ce e bun și folositor pentru vestirea sau binevestirea Evangheliei”.
A folosit toată știința sa pentru apărarea Ortodoxiei
„Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul a fost contemporan și prieten cu Sfântul Vasile cel Mare. Tatăl său a fost episcop, Grigorie de Nazianz. De asemenea, a fost un om dornic de desăvârșire, de viață duhovnicească, a sta o vreme la mănăstirea întemeiată de Sfântul Vasile cel Mare în Capadocia și făcând studii împreună la Atena cu Sfântul Vasile cel Mare a folosit această prietenie cu el pentru a apăra credința în fața arienilor, în fața ereticilor din timpul lor. Sfântul Grigorie Teologul, ca și tatăl său Grigorie de Nazianz, era înclinat spre o păstorire luminată a credincioșilor, dar mai ales el a folosit toată știința sa pentru apărarea Ortodoxiei în capitala Imperiului și anume, în Constantinopol. La anul 379 a mers la Constantinopol și a început să predice dreapta credință în Sfânta Treime astfel încât dintr-un oraș arian, căci toate bisericile au devenit ariene cu excepția uneia, o capelă, Biserica Învierii, el a reușit să facă din nou un oraș ortodox pentru că arienii au pus stăpânire pe Constantinopol, dar urmare a predicilor lui despre Sfânta Treime mulți au revenit la Ortodoxie. Astfel că în anul 380 a fost ales Arhiepiscop al Constantinopolului și în 381 a prezidat lucrările Sinodului al II-lea Ecumenic care a combătut erezia celor care negau dumnezeirea Duhului Sfânt. Deci, avem în Sfântul Grigorie Teologul un luptător pentru apărarea dreptei credințe, dar și un poet. El este printre primii teologi care a scris poezii creștine de o profunzime teologică deosebită. Și pentru că predicile sale despre Sfânta Treime, mai ales cele Cinci cuvântări teologice au devenit foarte cunoscute și apreciate el a fost supranumit Grigorie Teologul, după Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul și Teologul”, a menționat Preafericirea Sa cu privire la Sfântul Grigorie Teologul.
Cel mai mare orator sau predicator al Bisericii creștine
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a elogiat și personalitatea celui de-al treilea sfânt cinstit astăzi, arătând că „Sfântul Ioan Gură de Aur a fost cel mai mare orator sau predicator al Bisericii creștine. El nu a fost capadocian ca ceilalți doi sfinți părinți, ci antiohian. A fost vreo 12 ani preot la Antiohia, a tâlcuit Scriptura și a vorbit atât de frumos încât toată lumea îl aprecia. De aceea, împăratul aproape că l-a forțat să devină Arhiepiscop al cetății Constantinopolului. A păstorit nu prea mult pentru că a combătut patimile bogaților, mândria, luxul, risipa de bani și îngâmfarea atât de mult încât a criticat și petrecerile Împărătesei Eudoxia, ceea ce a atras mânia acestei Împărătese care a adunat un sinod, l-a trimis în exil, dar sub presiunea credincioșilor a fost readus în Constantinopol. Și din nou el a criticat toate nedreptățile sociale din timpul său și pe Împărăteasa Eudocia și apoi a fost exilat a doua oară și a murit în exil în anul 407 în ziua de 14 septembrie. Dar pentru că aceasta este Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ziua lui de pomenire a fost mutată în 13 noiembrie a fiecărui an. Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat omilii de o valoare deosebită atât pentru apărarea dreptei credințe cât și pentru îndreptarea vieții credincioșilor. El este un teolog profund, dar și un învățător al virtuților. Mai întâi este un învățător al pocăinței și al îndreptării, unul care încurajează pe om să se pocăiască, să-și schimbe viața și să se ridice, să nu rămână în căderile păcătoase. De aceea a fost și numit dascăl al pocăinței. Sfântul Ioan Gură de Aur a scris sau a rostit omilii tâlcuind Sfânta Scriptură. Are omilii la texte din Vechiul Testament, dar mai ales tâlcuirea Evangheliei după Matei este cea mai cunoscută dintre operele sale și tâlcuirile la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, precum și tâlcuirile la Evanghelia după Ioan”.
Sfinții Trei Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea și sunt consemnați în istoria Bisericii ca ocrotitori ai învățământului teologic și apărători ai dreptei credințe cu privire la dogma Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deținut și înalta treaptă a arhieriei.
