„Sfințenia nu este ceva ce vine și trece, așa cum sunt lucrurile lumii acesteia, ce dispar repede și se pierd în negura vremurilor, ci sfințenia rămâne și strălucește și împarte bună mireasmă duhovnicească”, a evidențiat Mitropolitul Pantelimon de Veria în predica rostită joi la Catedrala Patriarhală.
Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în altarul exterior al Catedralei Patriarhale împreună cu 25 de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Episcopul Siluan al Ungariei a tradus predica rostită de ierarhul grec.
Delegația din Grecia a adus anul acesta un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și Icoana Maicii Domnului „Soumela” care sunt așezate spre închinare în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale.
„Întrucât îl cinstim astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, am dorit să vă aducem, de asemenea, binecuvântarea și harul ce izvorăsc din Sfintele lui Moaște. V-am adus, așadar și o părticică din aceste Sfinte Moaște, care se păstrează în Sfânta noastră Mitropolie, de Veria, Naousa și Kampania, ca un odor de mare preț și ceresc”.
Curăția sufletului și a trupului
„Pentru a dobândi sfințenia, va trebui să avem ca scop al vieții noastre curățirea sufletelor și a trupurilor de păcate, de patimi și de greșeli, de răutate și de nedreptăți, astfel încât să locuiască în noi Dumnezeu, Cel Singur Curat și fără de prihană, iar prin harul Său, să desăvârșească lucrarea de curățire lăuntrică a noastră”.
Mitropolitul de Veria a oferit ca exemplu de viață curată pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir „care a reușit să ajungă la o măsură atât de înaltă de sfințenie, încât să se învrednicească a suferi și pătimiri asemănătoare cu cele ale lui Hristos, fiind înjunghiată coasta sa”.
„El a primit și mult har de la Dumnezeu, încât curgerea mirului și minunile lui să se reverse în toată lumea, iar aceasta se datorează, în primul rând, faptului că viața lui a fost curățită, prin harul lui Dumnezeu, de toată necurăția trupului și a duhului”.
Curăția sufletului și a trupului au fost cele care „L-au făcut pe Dumnezeu să o aleagă pe fiica cea smerită din cetatea Nazaretului, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dintr-o mulțime nenumărată de femei, ca să o înalțe mai presus decât toate cerurile și să o învrednicească a se face Maică a Fiului Său Celui Veșnic și Maică a tuturor oamenilor, astfel încât să se săvârșească minuni chiar și prin Sfintele ei Icoane”.
Mitropolitul Pantelimon a evidențiat evlavia poporului român pentru Mănăstirea istorică a Panaghiei Soumela, din Pont: „tocmai această evlavie ne-a determinat să răspundem afirmativ și cu bucurie, la invitația dumneavoastră și să vă aducem în aceste zile, aici, în orașul dumneavoastră, Icoana cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului Soumela, cu ocazia Sărbătorii Ocrotitorului vostru Duhovnicesc, a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi”.
„Doresc, cu smerenie, ca harul și binecuvântarea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Soumela și a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie să Îl întărească întotdeauna pe Preafericirea Sa și să acopere, cu puterea lor, pe clerul și poporul cel evlavios și iubitor de Sfinți din România!”, a spus în încheiere Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene





