Sfintele Paști în Albacete, Spania

Bucuria primului Praznic Luminos în capitala Provinciei Albacete, Spania i-a adunat pe enoriașii Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Dionisie Exiguul” să participe la oficierea Sfintei Liturghii a Învierii Domnului Iisus Hristos. După o săptămână încărcată de rugăciune, iertare și smerenie, pașii credincioșilor spre Lumină au fost de bun augur. Adunați în jurul părintelui paroh, aceștia au rostit din tot sufletul „Hristos a înviat!”, căci „Adevărat a înviat!”, dând astfel mărturie că moartea și învierea Mântuitorului Iisus Hristos a fost, este și va fi actuală până la sfârșitul veacurilor. După slujbă au fost sfințite prinoasele aduse de credincioși la sfânta biserică, drept mulțumire pentru binefacerile primite.

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Dionisie Exiguul” din localitatea Albacete a fost înființată de către Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei în data de 01 iulie 2009, având încă de la început ca preot paroh pe părintele Sebastian Cătălin Hogea, iar din 01 iunie 2011 își are sediul definitiv în Poligono Campollano Sur, Calle F, Nr. 5, Nava 25 (Pasaje), Albacete.

Comentarii Facebook


Știri recente

Sfințire de troiță la Baza Aeriana 90 | FOTO

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, a oficiat marți, 28 mai 2024, slujba de sfințire a troiței ridicate în fața comandamentului Bazei 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.   Foto credit: Basilica.ro…