Sfântul Trifon sărbătorit în Oltenia după tradiţia străbună

În fiecare an, la 1 februarie, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Mucenic Trifon. Sfântul Mucenic este cunoscut ca fiind ocrotitorul ogoarelor, deoarece într-o primăvară, semănăturile locuitorilor din Campsada (localitate din Asia Mică) erau puse în pericol de o mulţime de lăcuste. Trifon s-a rugat lui Dumnezeu să scape ogoarele de pierderea lor, lucru care s-a şi întâmplat. De atunci şi până astăzi, Sfântul Trifon este cinstit ca ocrotitorul ţarinilor şi grădinilor oamenilor, ocrotitorul ogoarelor.

După cum a preciazat Diac. Gheorghe Cioiu, conform unei vechi tradiţii locale, în mai multe localităţi din judeţul Dolj sunt oficiate în această zi slujbe de binecuvântare a plantaţiilor de viţă de vie, a grădinilor şi livezilor. Astfel, la Galicea Mare, Segarcea, Cerăt sau Lipovu, preoţii au rostit rugăciuni pentru roadă bogată, stropind viţa de vie cu apă sfinţită pentru a o proteja de dăunători, secetă sau grindină.

În zona Olteniei, tradiţia îl consideră pe Sfântul Trifon protector al viilor, grădinilor şi livezilor. Aici se practică un ritual complex de pregătire a viei pentru noul sezon, cunoscut sub numele de Arezeanul (Taiatul) viilor. Denumirea de Arezean, ca de altfel şi obiceiul întâlnit numai în această parte de sud a Olteniei, se crede a fi un împrumut de la bulgari, care numesc sărbătoarea Trifon Zarezan, adica Trifon Tăietorul.

Comentarii Facebook


Știri recente

În imagini: Hirotonie la Mănăstirea Radu Vodă

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București, sâmbătă, 23 ianuarie 2021. În cadrul slujbei, diaconul Adrian Stolnicu a fost hirotonit preot pe seama…