Sfântul Sinod oferă la început de post un îndemn la solidaritate practică între oameni

„Traversăm un timp extrem de dificil privind sănătatea și valoarea vieții, când numeroși oameni sunt încercați de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu și de solidaritate practică între oameni”, transmite Sfântul Sinod în scrisoarea pastorală adresată la prima duminică din Postul Crăciunului.

Sinodalii subliniază că postul este, în primul rând, „o pregătire, o sfințire a sufletului și a trupului nostru, prin Spovedanie și Împărtășanie, dar și prin fapte de milostenie”.

„Prin urmare, și în acest an, ne adresăm preoților și credincioșilor mireni ai Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a se organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate și la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine și medicamente”.

„Acestea vor fi distribuite cu prioritate în cadrul comunității, celor aflați în suferință și în lipsuri, familiilor defavorizate, cu mulți copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude, cu precădere celor care locuiesc în mediul rural”, se arată în pastorală.

Ierarhii mulțumesc preoților și credincioșilor pentru generozitatea arătată în anii trecuți.

Având încredințarea că veți arăta și în acest an dărnicie creștină și veți răspunde cu dragoste chemării noastre părintești în această lucrare sfântă de binefacere și ajutorare, vă mulțumim pentru generozitatea arătată în anii precedenți și vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Totodată, Sinodul Bisericii noastre reamintește că Anul 2021 este „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și ,,Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, în Patriarhia Română.

„În acest an, am fost chemați să cultivăm mai mult comuniunea fraternă cu românii din jurul granițelor României și din diaspora română. În mod deosebit, mulțumim slujitorilor Sfintelor Altare ortodoxe românești din afara României pentru activitatea și fidelitatea lor față de poporul român, pentru activitatea de păstrare și promovare a credinței creștine ortodoxe, a valorilor spirituale și culturale românești”.

„Totodată, îi îndemnăm pe românii care trăiesc în diferite zone ale lumii să cinstească memoria și mormintele celor trecuți la viața veșnică, deoarece numai rugăciunea și recunoștința mențin o relație vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului”.

Vezi textul integral.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente