Autonomia şi modul ei de proclamare reprezintă al treilea document aprobat la Sinodul din Creta. El a fost discutat în a treia zi a lucrărilor, 22 iunie 2017.
Prevederile referitoare la autonomie sunt transpuse în trei paragrafe. Dintre temele abordate identificăm noţiuni despre instituţia Autonomiei, condiţiile pentru obţinerea ei, Biserica Autonomă şi relaţia sa cu Biserica Autocefală.
Observând structura și conținutul acestui document, constatăm că autonomia bisericească este asumată ca o realitate internă a Bisericilor autocefale, dar care poate avea impact și asupra relațiilor dintre Bisericile ortodoxe surori.
Documentul sinodal desemnează autonomia ca exprimând statutul de independență relativă a Bisericii locale respective în cadrul Bisericii autocefale (1), că autonomia este acordată în urma solicitării justificate din partea Bisericii locale (2.a) iar Biserica autocefală are competența de a analiza în Sinod această solicitare și de a lua o decizie.
În cazul soluționării favorabile, sinodul Bisericii autocefale are datoria de a preciza prin tomosul de autonomie limitele geografice și relațiile pe care Biserica autonomă le are cu Biserica autocefală (2.b). Textul arată că acordarea autonomiei trebuie să fie realizată într-un spirit de coresponsabilitate panortodoxă, și în acest sens actul canonic de proclamare a autonomiei este comunicat Bisericilor ortodoxe surori de primatul Bisericii autocefale (2.c).
Statutul de integrare a Bisericii autonome în Biserica autocefală este întărit și de faptul că relațiile interortodoxe, intercreștine și interreligioase ale acesteia se realizează prin intermediul Bisericii autocefale (2 d.) iar întâistătătorul Bisericii autonome pomenește la sfintele slujbe doar numele întâistătătorul Bisericii autocefale de care aparține (3.a) și de la care primește Sfântul și Marele Mir (3.c).
În acest document sunt anumite prevederi care subliniază interesul textului la nivel panortodox subliniind rolul de mediator al Patriarhiei ecumenice în cazul unor conflicte jurisdicționale în care poate fi implicată instituția autonomiei (2.f) sau în eventualitatea organizării unei Biserici autonome în diaspora ortodoxă(2.e).
Ca o concluzie în legătură cu acest document putem reține că autonomia bisericească trebuie să fie organizată cu respectarea tradiției canonice, în cadrul Bisericilor ortodoxe autocefale, iar neînțelegerile interortodoxe în privința modului de manifestare a acesteia, într-o regiune oarecare, trebuie să fie rezolvate prin consens panortodox. Patriarhul ecumenic, în calitatea sa de întâistătător al Bisericii Ortodoxe are vocația de a fi vector de consens.
Citeşte aici documentul oficial.
Articol redactat în consultare cu Pr. Conf. Dr. Patriciu Vlaicu.
