În Biserica Ortodoxă este pomenit pe 11 noiembrie Sfântul Mucenic Mina, făcătorul de minuni. Acesta este originar din Egipt și a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraților romani Dioclețian si Maximian. A slujit în armata romană și apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii și pentru a fugi de închinarea la idoli, la care erau obligați soldații. Pentru că și-a mărturisit credința în Hristos, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite și în cele din urmă decapitat.
Credincioșii parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Cluj-Napoca și-au sărbătorit luni, 11 noiembrie 2013, patronul spiritual. Ei au participat încă de duminică seara la slujbele din ajun, iar luni dimineața Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, potrivit Radio Renașterea. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte parohul bisericii pr. Dumitru Bărbos și alți preoți invitați.
În cadrul cuvântului de învățătură PS Episcop Vasile Someșanul a vorbit despre mucenicie și mărturisirea lui Hristos : „Viața Mucenicilor, viața Mărturisitorilor pentru Hristos nu se încheie la limita trăirii lor pământești. Viața lor, în timpul trăirii pe acest pământ, a fost parte din viața nouă adusă în lume de Domnul nostru Iisus Hristos. Aceasta continuă și în veșnicie. Așa cum ei aici, pe pământ, L-au mărturisit pe Hristos cu mintea, cu vorba și cu fapta lor, arătând că au ajuns la această stare desăvârșită a vieții în Hristos, făcându-se părtași firii celei dumnezeiești din darurile lui Dumnezeu, așa în ceruri s-au dovedit a fi milostivi, dăruitori de bucurie, ocrotitori ai celor suferinzi și modele pentru cei care doresc să-L urmeze pe Hristos”.
La finalul slujbei PS Episcop Vasile Someșanul a acordat mai multe diplome credincioșilor parohiei „Sfântul Mina” din Cluj și preotului paroh Dumitru Bărbos cu familia sa pentru implicarea în edificarea și susținerea activităților Centrului Sfântul Nectarie din municipiu.
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” este una dintre cele mai noi parohii din Cluj-Napoca. A fost înființată în anul 2008 pentru a deservi cartierul Bună Ziua, ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară și demografică. În 2009 a fost ridicata aici o biserica din lemn, iar anul trecut de hram s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică. În urmă cu 2 ani a fost amenajat și un centru pentru activități culturale cu tinerii unde se țin orele de pictură, dar și catehezele.