Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, sărbătorit cu bucurie la Mănăstirea Oașa

Luni, 27 iulie 2015, mii de oameni au urcat în Munții Șureanu pentru a participa la hramul Mănăstirii Oașa și a-l cinsti pe Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Așezată într-o zonă de vis, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu cu o frumusețe aparte, ce izvorăște din cadrul natural, dar și din inimile pline de iubire ale părinților ce alcătuiesc comunitatea monahală, mănăstirea i-a primit și de această dată pe închinători într-o atmosferă de linişte şi pace, de rugăciune și de bucurie. Prezent cu această ocazie în mijlocul obștii monahale, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un mare sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, rostind și un pătrunzător cuvânt de învățătură, a precizat Pr. Florin Croitoru.

Adresându-se părinților călugări, oficialităților locale și județene, precum și mulțimii de credincioși veniți din toate colțurile țării, Înaltpreasfinția Sa a evocat viața Sfântului Mucenic Pantelimon, pe care a expus-o în contextul oferit de perioada dureroasă din istoria Bisericii, în care numeroasele persecuții au dat lumii sfinți precum Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfânta Varvara și mulți alții. În continuare, Ierarhul nostru a luat atitudine față de răsturnarea valorilor tradiționale ale familiei și față de imoralitatea din societatea contemporană, îndemnându-i pe cei prezenți să aibă o atitudine fermă pe plan spiritual, punându-l pe Dumnezeu pe locul întâi al vieții lor, dominând întâi patimile și, apoi, dominând lumea din jurul lor prin Hristosul din suflet.

Ziua hramului Mănăstirii Oașa a reprezentat și în acest an încununarea a două săptămâni de tabără, începute în data de 18 iulie. Aproximativ 250 de tineri din mai multe contre universitare au luat parte la sfintele slujbe săvârşite în biserica mănăstirii și au ajutat la lucrările de pregătire a sărbătorii hramului, devenind gazde bune împreună cu monahii. În plus, ei au participat în fiecare zi la câte o conferinţă susţinută de către personalități ale vieții culturale și spirituale din țara noastră, precum și de către monahi din mănăstire. Tema din acest an a fost legată de problema Evoluționismului, încercându-se observarea, pe mai multe planuri, a felului în care această paradigmă, ce integrează o viziune asupra lumii, se relaționează cu viziunea creștină asupra creației, dar și a implicațiilor religioase, culturale, sociale și economice ale teoriei evoluționiste. La aceste conferințe tinerii au participat activ prin întrebări și cu puncte de vedere personale legate de subiectele în discuţie.

În perioada 18 – 26 iulie în care s-a desfăşurat tabăra de la Oaşa, tinerii au avut ocazia de a se cunoaşte şi de a construi unii cu alții relații sufletești frumoase, au participat activ la sfintele slujbe, îmbogățind prin lecturi și cântare activitatea de la strană. Tinerii au avut parte şi de drumeţii în frumoasele locuri din zonă. Ca o încununare a perioadei minunate petrecute în ultimele două săptămâni la Oașa și a tămăduiri sufletești primite prin rugăciunile Sfântului Pantelimon, majoritatea tinerilor s-au spovedit şi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, îmbrăcaţi în frumoasele straie româneşti specifice zonei din care vine fiecare. Începuturile acestor tabere sunt legate de persoana vrednicului de pomenire Arhimandritul Teofil Părăian de la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, care participa în fiecare vară la întâlniri cu tinerii, împărtășindu-le experienţe duhovniceşti.

Mănăstirea Oaşa, care are în prezent un număr de 45 de viețuitori, a fost înfiinţată în anul 1990 şi a funcţionat timp de zece ani ca mănăstire de maici. În anul 2000, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vatra monahală a fost transformată în mănăstire de călugări, context în care întreaga obşte a mănăstirii Poşaga s-a mutat la Oașa.

Comentarii Facebook


Știri recente