Sfântul Irodion, ocrotitorul bolnavilor

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici este, începând din această lună, ocrotitorul Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare. Ziua de prăznuire a sfântului, 3 mai, va deveni în mod oficial zi de sărbătoare pentru instituție, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Conducerea unității medicale a explicat că decizia a fost luată după un pelerinaj făcut anul trecut la Mănăstirea Lainici de către o parte din angajați. ‘Printr-o hotărâre a comitetului director, s-a stabilit ca data de 3 mai să devină zi-simbol a Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. Această hotărâre este urmarea unui pelerinaj pe care personal l-am făcut împreună cu un grup de salariați la Mănăstirea Lainici, unde ne-am închinat cu toții sfintelor moaște ale Sfântului Irodion. În acel moment, am avut un sentiment că relația dintre mine și Dumnezeu este o relație între mine și tatăl meu. După ce m-am întors în unitate, am discutat cu colegii din comitetul director și le-am spus că mi-aș dori să simtă și ei același lucru pe care l-am simțit eu în acel moment, în acea minunată mănăstire, și anume ca Sfântul Irodion să devină ocrotitorul unității în care ne desfășurăm activitatea și unde trăiesc alături de noi 500 de pacienți’, a declarat Virginia Dianu, managerul Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare. Aceasta a precizat că, în fiecare an, la data de 3 mai, se vor desfășura, pe lângă slujbele religioase, activități culturale și sportive pentru a marca această zi de sărbătoare.

Biserică din lemn, ridicată în cinstea Sfântului Irodion

Sfântul Irodion este și protectorul bisericuței din lemn care se află în construcție, în curtea spitalului. Preotul Tinel Dudău, care slujește în această unitate spitalicească, a precizat că ridicarea bisericii va fi finalizată anul acesta, urmând ca anul viitor să fie realizate lucrările de interior. ‘Anul trecut a fost pusă piatra de temelie pentru o bisericuță aflată în incinta spitalului, acesta fiind primul lăcaș din țară ce și-a pus piatra de temelie în cinstea Sfântului Irodion. Nădăjduim ca, din acest an, ziua de 3 mai să devină zi sfântă pentru acest spital, pentru conducere, personal și bolnavi’, a adăugat preotul Tinel Dudău.

Cuviosul Irodion Ionescu, duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica, a fost unul dintre marii stareți ai monahismului românesc. S-a născut în 1821, în București. A intrat în monahism în anul 1846, la Mănăstirea Cernica, fiind hirotonit diacon și apoi preot în anul 1853 de către Sfântul Calinic. Odată cu numirea Sfântului Calinic ca Episcop de Râmnic, cuviosul părinte l-a însoțit pe meleagurile Olteniei, ajungând să se nevoiască în lavra Mănăstirii Lainici, pe Defileul Jiului. În scurt timp a devenit stareț al cinstitului așezământ monahal, reușind să pună rânduială în cadrul obștii. S-a mutat la cele veșnice în primăvara anului 1900. Anul trecut, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proclamarea canonizării Cuviosului Irodion, slujba având loc în sobor de arhierei, la data de 1 mai. Ziua de prăznuire a sfântului a fost fixată pe data de 3 mai.

Comentarii Facebook


Știri recente