Sfântul Ioan Rusul cinstit în Capitală: „Parohia Brâncuși este un model pentru parohiile tinere”

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ioan Rusul” – Brâncuși, din Sectorul 6 al Capitalei, a fost numită „model pentru parohiile tinere” sâmbătă, cu ocazia hramului. După slujba oficiată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc un moment aniversar pentru a marca împlinirea a 15 ani de la așezarea pietrei de temelie. Evenimentele au inclus o expoziție foto și un târg caritabil.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, le-a spus credincioșilor de la Parohia Brâncuși că ocrotitorul lor spiritual îi reprezintă pe cei care pleacă departe de țară dar își păstrează identitatea.

„Sfântul Ioan Rusul îi reprezintă pe acei străini care pleacă departe de țara lor dar își păstrează identitatea. Și sunt mulți români din vremea noastră, dar și ucraineni – din neamul lui – care au părăsit țara în condițiile pe care le știți cu toții, dar care și-au păstrat legea, au ținut mai mult la identitatea lor ortodoxă și la legea neamului lor pe care nu l-au trădat”.

„Sfântul Ioan Rusul, asemenea stâncii”

Sfântul Ioan Rusul a trăit în urmă cu trei sute de ani. S-a născut în Ucraina de azi – ținut căzăcesc pe atunci și a fost luat prizonier la turci în anul 1711. Ajuns rob la un agă în apropiere de Capadocia, i s-a cerut să se lepede de credința ortodoxă dar nu a cedat niciodată.

„Sfântul Ioan a arătat tărie asemenea stâncii”, a spus PS Timotei, numindu-l mai apoi și „diamant”.

„Aproape că nu a fost zi de când căzuse slugă la turci să nu-i fie cerută părăsirea credinței, dar nu și-a schimbat dragostea cea dintâi. Viața Sfântului Ioan Rusul – mai ales cei aproximativ douăzeci de ani de pribegie, de umilințe, de înstrăinare au fost, de fapt, ani de mucenicie, chiar dacă nu a sfârșit martir, deși el ar fi dorit acest lucru”.

În partea a doua a predicii, ierarhul a vorbit despre Parohia Brâncuși care împlinește 15 ani de existență. Ani puțini, a remarcat PS Timotei, dar în care „s-au putut deja culege multe roade”. Preasfinția Sa a transmis felicitările Patriarhului Daniel la această ocazie către preotul paroh Costel Burlacu și întreaga comunitate.

Cuvântul Preasfinției Sale a deschis un moment aniversar.

În continuare, preotul paroh, care este și Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a vorbit despre „bucuria duhovnicească” a mărturisirii Domnului și a spus că numai prin aceasta pot fi învinse toate încercările, necazurile, bolile sau suferințele. Preotul Burlacu a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru grija constantă acordată Parohiei Brâncuși și l-a numit „un prieten apropiat, un frate și un părinte” al comunității.

De asemenea, Pr. Costel Burlacu a transmis mulțumiri Patriarhului României, Primăriei Sectorului 6 și altor ctitori și susținători ai parohiei.

La finalul slujbei, moaștele Sfântului Ioan Rusul au fost purtate în jurul bisericii.

„Parohia Brâncuși este un model pentru parohiile tinere”

După procesiune, a avut loc deschiderea expoziției de fotografie „15 ani de misiune: în imagini” realizată în parteneriat cu Agenția de știri Basilica.

„Parohia Brâncuși constiuie un model pentru alte parohii tinere”, a spus PS Timotei la vernisaj. „Fotografiile din jurul bisericii vorbesc de la sine despre ceea ce s-a realizat aici”, a adăugat ierarhul invitând publicul să vizioneze imaginile care vor apărea ulterior într-un album aniversar.

Tot în apropierea bisericii, în colaborare cu Fundația World Vision România, a fost organizat un târg caritabil cu produse de panificație realizate de copiii ucraineni, beneficiari ai centrului educațional Happy Bubble din cadrul parohiei, împreună cu copiii care participă la atelierele Brâncuși. Fondurile colectate vor fi direcționate spre achiziționarea de obiecte de igienă pentru vârstnicii de la Centrul Sfântul Nectarie – Sector 6 și vor sprijini campania „Copiii de la sat au nevoie de ochelari” derulată de World Vision România.


Parohia Brâncuși, situată în Aleea Pasărea de Aur nr. 25, a fost înființată în anul 2008 și a desfășurat de-a lungul timpului diverse proiecte sociale și culturale. Printre acestea se numără Crosul Bucuriei, o competiție sportivă dedicată copiilor și tinerilor din parohie, Serile Culturale Brâncuși, care au inclus seri de teatru și muzică, precum și Workshop-ul de Comunicare Eclezială, ateliere de jurnalism și comunicare susținute de jurnaliști din presa laică și religioasă. Biserica parohială a fost sfințită în anul 2021 de Patriarhul României

În prezent, Parohia Brâncuși găzduiește un centru educațional în parteneriat cu World Vision România, numit Happy Bubble Brâncuși, dedicat copiilor refugiați din Ucraina. Acest centru oferă zilnic servicii socio-educaționale, consiliere pentru gestionarea traumelor, cursuri de limba română și activități adecvate vârstei, în scopul dezvoltării armonioase și incluziunii sociale.

Mai multe imagini de la eveniment vor fi disponibile în curând în Secțiunea Galerii Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente