Sfântul Ioan Botezătorul prăznuit în Țara Făgărașului

An de an, sfintele sărbători se încheie la Făgăraș cu sărbătoarea cetelor de juni din satele ce înconjoară vechea cetate. Manifestările au loc la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, catedrala din municipiul Făgăraș, după Sfânta Liturghie arhierească, când cetele de juni colindă și își prezintă apoi jocurile și obiceiurile într-o paradă prin centrul orașului, informează Ziarul Lumina.

Anul acesta, tinerii din Țara Făgărașului s-au adunat în 41 de cete și au pregătit ca de fiecare dată colinde, jocuri specifice și vechi obiceiuri din sate, iar frumosul port popular a deschis o altă lume, în care domină românismul și dragostea pentru cele sfinte.

Somptuoasa catedrală din inima Făgărașului, lăcaș de cult aflat încă în construcție, este pentru o zi neîncăpătoare. De Sfântul Ioan sute de tineri poposesc aici, alături de credincioșii veniți pentru a se ruga la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, inițiatorul acestei sărbători din Țara Făgărașului.

În soborul slujitor s-au aflat starețul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, cei doi protopopi de Făgăraș, pr. Marcel Dobrea și pr. Ion Tărcuță, preoții slujitori la catedrala din Făgăraș și alți slujitori ai sfintelor altare. Nu au lipsit de la slujba religioasă și de la sărbătoarea junilor nici autorități locale, județene și centrale.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat și le-a mulțumit tinerilor pentru prezența la manifestările de Sfântul Ioan, dar și preoților și primarilor din localitățile făgărășene, prin care s-a făcut posibilă această manifestare. „Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să avem aici o cetate spirituală, care nu este doar catedrala orașului, ci și a întregii Țări a Făgărașului. De aici se transmite chemarea de unitate spirituală și culturală, de păstrare a tradițiilor noastre sfinte. În ziua aceasta de încheiere a sfintelor sărbători am adresat rugămintea de a participa la această manifestare întâi de toate preoților noștri din cele două protopopiate ale Țării Făgărașului. Apoi, rugămintea, cu multă insistență și cu binecuvântare, am transmis-o primarilor, aleșii acestor comunități, la fel de responsabili ca și preoții față de tradiția neamului, și le mulțumim pentru prezență și pentru activitatea depusă. Odată cu scăderea populației avem mai puțini tineri, iar odată cu plecarea lor în străinătate, pentru a câștiga o viață mai bună, numărul lor a scăzut simțitor. De multe ori, în anumite comunități, foarte greu s-au găsit câțiva tineri să continue o tradiție bimilenară a Bisericii noastre. Și totuși, iată că astăzi, după cum vedem, sunt multe cete de feciori care au venit să cinstească în primul rând neamul și Biserica neamului. În al doilea rând au venit să se cinstească pe ei înșiși, dar și tradițiile comunităților de unde vin”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Parada cetelor de juni

După cuvântul ierarhului, fiecare ceată a fost prezentată și a interpretat un colind specific comunității reprezentate. Mai apoi, grupurile de juni au mers prin centrul orașului, în parada cetelor, iar într-un loc special amenajat a avut loc reuniunea acestora la jocurile populare, reprezentative pentru zona etnografică a Țării Făgărașului. Potrivit tradiției populare, sărbătoarea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul marchează încheierea activității cetelor, care colindă în această zi pentru ultima dată, urmând să se întâlnească din nou la începutul iernii viitoare, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae.

Comentarii Facebook


Știri recente