Sfântul Ierarh Teodosie, mitropolitul Moldovei sărbătorit la mănăstirea Brazi

Mănăstirea vrânceană Brazi și-a sărbătorit duminica aceasta ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a menționat Dragoș Olteanu, consilier mass-media și purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei.

Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi a trăit în secolul al XVII-lea, fiind pentru scurt timp Episcopul Rădăuților, apoi al Romanului, precum și Mitropolit al Moldovei. Proclamarea oficială a canonizarii sale s-a făcut la 5 octombrie 2003. Legendele spun că pe locul Mănăstirii Brazi a fost schitul unui sihastru – călugărul Gheorghe – încă de pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare, respectiv la sfârșitul anilor 1400 – începutul anilor 1500. Documentele nu atestă însă această localitate decât în secolul al XVII-lea.

La sărbătoare au fost prezenți credincioși din întreaga țară pentru a participa la sfintele slujbe, dar și pentru a se închina sfintelor moaște așezate spre închinare.

După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii lăcașului monahal.

În această duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a împlinit 11 ani de arhierie, primind din partea obștii monahale de la Mănăstirea Brazi o icoană cu Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie.

Comentarii Facebook


Știri recente