Sfântul Grigorie Palama, păstor în cetate

Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigorie este dovada vie a realismului duhovnicesc. De la începutul păstoriei, se îngrijește de mersul cetății, conștient că viața duhovnicească are nevoie de un cadru adecvat și că necazurile și întâmplările dramatice nu fac decât să îl încrânceneze pe om, furându-i libertatea vieții întru Duhul.

Despre Omilia a 24-a, Panaiotis Hristou, cel care a îngrijit ediția în limba greacă a Omiliilor Sfântului Grigorie Palama ne oferă unele informații care ne pot ajuta să stabilim anul rostirii: „Trebuie să fie prima Cincizecime în care Sfântul Grigorie Palama a predicat din scaunul său. Dacă acesta a fost instalat în decembrie 1349, atunci Omilia a fost rostită la Cincizecimea lui 1350. Dacă însă a fost instalat în decembrie 1350, atunci această Omilie a fost mai degrabă rostită în 1352, deoarece la Cincizecimea lui 1351 Sfântul Grigorie Palama a fost la Constantinopol”. Este însă foarte puțin probabil că Omilia a fost rostită în 1350. A doua încercare nereușită de intrare în Tesalonic a Sfântului Grigorie a avut loc în 1349. După respingerea sa, este trimis în insula Lemnos, și de-abia în preajma Paștelui anului 1351, arhiepiscopul intră din nou în Tesalonic. Având în vedere faptul că între 28 mai și 15 august 1351 Sfântul Grigorie a participat la sinodul convocat la Constantinopol, anul 1352 se poate considera anul rostirii Omiliei a 24-a.

Episcopul, luminător al cetății

Câteva fragmente din Omilie ne indică faptul că a fost rostită nu mult după instalarea în Tesalonic. Accentuează rolul și importanța pe care o are episcopul hirotonit canonic, care trebuie să fie pentru eparhia pe care o păstorește un adevărat luminător. Conștiința canonică a vieții bisericești în Tesalonic slăbise mult, ca urmare a jocurilor politice întreprinse ani de-a rândul în metropolă. Aceste fragmente fac aluzie directă la respingerile repetate la care a fost supus Sfântul Grigorie: „Așa cum cineva care aprinde de la o candelă alta, și de la aceea încă una și așa mai departe, la fel și prin punerea mâinilor apostolilor asupra urmașilor lor și de la aceștia la alții, și iarăși de la unii la alții, harul dumnezeiesc trece la toate neamurile și-i luminează pe toți cei care cred păstorilor și povățuitorilor duhovnicești. Darul și harul lui Dumnezeu și lumina dumnezeiescului Duh, care vine prin Evanghelie, sunt împărțite în toate vremurile de fiecare din arhiereii rânduiți unei cetăți. Cei care însă au căzut de la unele ca acestea, deși li s-a dat darul Duhului Sfânt, se despart de harul lui Dumnezeu, se leapădă de dumnezeiasca învățătură, se taie pe ei înșiși de la Dumnezeu și se dau multor feluri de blestemate lepădări și nenorociri, ceea ce ați cunoscut și voi cu puțin mai înainte din proprie experiență. Însă acum, întorcându-ne la păstorul sufletelor noastre, trimis de Dumnezeu, dacă veți crede mie, care vă sfătuiesc spre mântuire, prăznuiți cucernic în fiecare an pomenirea venirii Duhului Sfânt, care a venit pentru mântuirea noastră”. Aici se impune și o precizare de ordin lingvistic. Varianta aleasă de traducătorul român nu oferă lămuriri în acest context. Nu se înțelege despre care păstor este vorba și avem impresia că însuși Sfântul Grigorie se referă la un alt păstor al Tesalonicului. Este însă vorba de o greșeală strecurată în traducere. Textul grecesc este clar: Sfântul Grigorie vorbește despre el însuși, și nu despre un alt păstor. Confuzia s-a strecurat ca urmare a traducerii adjectivului posesiv la persoana I, în loc de traducerea acestui adjectiv la persoana a II-a: „”.

În orice caz, apelul la redeșteptarea conștiinței canonice este foarte clar. Păstorul unei eparhii trebuie să fie cel care rânduiește lucrurile în așa fel încât totul să decurgă în chip firesc și adecvat vieții bisericești în ansamblul ei.

Sfântul Grigorie Palama și-a asumat de la bun început rolul de păstor duhovnicesc

Un alt argument că Omilia a fost rostită la începutul perioadei de păstorie este o remarcă pe care Sfântul Grigorie o face la sfârșitul cuvântării, care face referire la „barbari”: „Și ca să spun în puține cuvinte, dacă voiți viața, dacă voiți să vedeți zile bune, să fiți izbăviți de vrăjmașii cei potrivnici, văzuți și nevăzuți, de barbarii cei de acum…” Putem presupune că este vorba de sârbii lui Ștefan Dușan. Ioan al V-lea i-a refuzat Sfântului Grigorie Palama intrarea în Tesalonic, în toamna anului 1351, din cauza negocierilor pe care le începuse cu sârbii. În 1352, presiunile sârbilor nu încetaseră. Având în vedere refuzul de colaborare a Sfântului Grigorie Palama cu țarul sârb, precum și caracterul obscur al alianței dintre Ioan al V-lea și Ștefan Dușan, este posibil ca sfântul Grigorie să se refere în această Omilie la sârbi. De asemenea, putem considera că Omilia face referire și la tot mai expansiva prezență a otomanilor în unele teritorii bizantine. Ambele variante au susținere istorică. Oricum ar fi, din această Omilie transpare faptul că Sfântul Grigorie Palama și-a asumat de la bun început rolul de păstor duhovnicesc. Nu era străin nici de problemele care îi afectau pe credincioși și nu era indiferent nici la mișcările politice ale vremii. Într-o altă Omilie, a 37-a, care se pare că a fost rostită cam în aceeași perioadă cu Omilia a 24-a, întâlnim pasaje care fac aluzie la episodul unei situații critice prin care tesalonicenii tocmai trecuseră. Nu știm dacă se referă la același episod amintit în Omilia a 24-a, însă grija pe care o arată față de păstoriții săi este la fel de evidentă și în Omilia a 24-a, și în a 37-a:

„Dă-ne nouă dezlegare de chinurile care ne stăpânesc. Vezi Stăpână că suntem covârșiți de câte și mai câte, de ale noastre proprii și de cele străine, de cele dinafară și de cele dinlăuntru. Pe toate le-ntoarce spre bine cu puterea ta, pe cei dinlăuntru și de același neam îi îmblânzește cu dragoste unii către alții, iar pe cei din afară, asemenea cu fiarele sălbatice, care ne împresoară, după dreptate îi depărtează”. Perspectiva veșniciei în care sunt scrise toate Omiliile nu l-a împiedicat pe Sfântul Grigorie să realizeze importanța apelului la normalizare în orice fel de situație de zi cu zi. Nu întâlnim la Sfântul Grigorie o desprindere de viața cetății, ci o prezență realistă, plină de încurajare pentru cei ce aveau nevoie de îndrumarea sa: „Iar dacă, fără de pacea cu toți, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, atunci cel care nu are pace nici măcar cu compatrioții săi, cum va vedea oare pe Dumnezeu în veacul ce va să vină? Cum să nu audă el atunci cuvântul acela: „Să nu mai fie pe pământ cei fără de lege și să nu mai vadă slava Celui PreaÎnalt”? (Isaia 26, 10). Fie ca nimeni dintre noi să nu audă glasul acesta rău prevestitor, ci împăcați și strânși laolaltă, prin pace, dragoste și bună înțelegere să avem în mijlocul nostru pe Însuși Domnul Iisus Hristos”. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 12 februarie 2011, semnat de pr. Roger Coresciuc)

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul României la spectacolul „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor”: Apărător al dreptei credinţe şi învăţător al iubirii milostive

Patriarhul României a participat luni la ediția a 12-a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” şi a rostit un cuvânt de binecuvântare. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ şi activități cu tineretul al…