Sfântul Dimitrie cel Nou: Resurse digitale pentru pelerini

În societatea actuală, tehnologia face ca orice informație să fie la un click distanță. Printre balastul informațional cu care ne confruntăm zilnic putem identifica și resurse digitale folositoare.

Basilica.ro vine în ajutorul pelerinilor care participă în aceste zile la hramul Catedralei Patriarhale și pune la îndemâna tuturor un articol cu rugăciuni, acatiste, și alte resurse folositoare despre Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Viața Sfântului Dimitrie cel Nou

Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori. Citește viața integral în Sinaxarul Sfântului prăznuit pe 27 octombrie.

Cinstitul trup al Sfântului Dimitrie cel Nou a fost aflat în mod miraculos. Cuviosul s-a arătat în vis unei copile care era chinuită de un duh necurat, arătându-i locul și zicându-i: „Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă“! Dimineața, copila a spus părinților visul pe care l-a avut.

Atunci, adunându-se preoți și oameni mulți, s-au dus toți la locul descoperit copilei în vis, unde adeseori se ivea o lumină, care se socotea de cei de rând a fi semn că acolo era o comoară. Căutând cu de-amănuntul, au aflat sfintele lui moaște în prundiș, după cum se arătase copilei, le-au scos întregi, strălucind ca aurul, și le-au dus în satul Basarabov.

Inițial, racla cu cinstitele moaște nu a părăsit satul din Bulgaria, dorința sfântului manifestându-se prin diferite minuni.

În anul 1774, printr-o împrejurare militară cauzată de Războiul ruso-turc izbucnit în anul 1769, au fost aduse în Țara Românească și așezate în Catedrala Mitropolitană (actuala Catedrală patriarhală).

În anul 2024 se împlinesc 250 de ani de când cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse pe teritoriul țării noastre.

Deși Sfântul Dimitrie cel Nou este prăznuit în ziua următoare după Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, aceștia nu trebuie confundați.

Troparul Sfântului Dimitrie cel Nou – Glas 8:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.

Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou

Slujba Acatistului Sfântului Dimitrie cel Nou este acum disponibilă online și publicată pe site-ul Basilica.ro.

Timpul de așteptare pentru închinarea la cinstitele moaște este o jertfă în sine care dacă este completată cu rugăciune aduce mult folos duhovnicesc pelerinului.

Citește acatistul integral!

Documentar

Trinitas TV a realizat un documentar despre Sfântul Dimitrie cel Nou, îl poți viziona cât aștepți la rând, numai să nu deranjezi ceilalți pelerini care se roagă.

După ce ați parcurs aceste resurse digitale și doriți să aflați mai multe despre Sfântul Dimitrie cel Nou, puteți aprofunda studiul duhovnicesc citind:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Știri recente