Biserica Ortodoxă cinstește la 13 septembrie pe Sf. Ciprian al Cartaginei. În cele ce urmează vă prezentăm mai multe informații legate de viața și activitatea acestui mare sfânt din vol. Istoria Creștinismului, vol I., semnat de Pr. Nicolae Chifăr:
Sfântul Ciprian s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit și Thascius. Nu avem informații despre anii tinereții sale, nici despre școlile urmate, dar luând în considerare reputația sa la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creștinism, deducem că și-a însușit o cultură profană foarte vastă și profundă.
Convertirea la creștinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilius sau Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl respecta și iubea ca pe un părinte și care la rândul său i-a încredințat la moarte îngrijirea familiei sale. Convertirea a produs o schimbare radicală a mentalității și concepției Sfântului Ciprian despre viață, schimbare de care este uimit el însuși. A fost înzestrat cu două mari virtuți: castitatea și dragostea. A vândut o parte din avere pe care a împărțit-o săracilor și a fost hirotonit preot în anul 247. La scurt timp după aceasta, murind episcopul Cartaginei Donatus, a fost ales episcop în anul 249.
Ca episcop s-a preocupat mai întâi de disciplina în Biserică. A interzis noilor convertiți de a mai practica vechile lor profesii, în specia teatrul. Pune mare accent pe ascultare în Biserică.
Persecuția care a izbucnit în anul 250, sub împăratul Deciu și care a avut efect mai mare asupra Africii, a făcut să crească numărul apostaților. Pentru a curma tulburarea produsă în Biserică, Sfântul Ciprian s-a retras într-un loc ascuns. I-au fost confiscate bunurile iar adversarii săi l-au acuzat de trădare față de Biserică. Acuzația este nejustificată pentru că Sfântul Ciprian, rânduit de la Dumnezeu, cum notează și biograful său, a mers pe calea muceniciei.
După aproximativ 15 luni de absență, Sfântul Ciprian s-a întors la Cartagina unde a avut mult de luptat cu cei care se lepădaseră de creștinism. Ca regulă generală pentru apostați el a cerut penitență. In această situație au intervenit protestele din partea mărturisitorilor rămași în viață. Pe aceștia i-a felicitat atenționându-i însă asupra păcatului mândriei, din care cauză vor cădea și ei. Sfântul Ciprian de comun acord cu Biserica Romei și episcopii africani, a reprimit pe apostați, însă treptat, după un timp de penitență, excepție făcând cei bolnavi pe moarte. A fost nevoit să ia măsuri aspre cu adversarii săi la episcopat, care preconizau o sciziune în Biserică, excomunicându-i. In această privință a avut și acordul episcopilor africani convocați la sinodul de la Cartagina, din anul 251.
O contribuție deosebită a avut episcopul cartaginez pe tărâm social odată cu izbucnirea ciumei între anii 252-254 și a unui nou val de persecuții. In fața comportării dezastruoase a unor oameni, (chiar creștinii, părăseau pe cei bolnavi de teama infectării), a tâlhăriilor și jafurilor întreprinse asupra caselor părăsite, Sfântul Ciprian condamnă cu sinceritate această atitudine, face nenumărate acte de milostenie și-i îndeamnă pe creștini la întrajutorare frățească, salvând viața multora.
In perioada de liniște relativă, stabilită după anul 253, odată cu urcarea pe tron a lui Valerian, Sfântul Ciprian se ocupă de cei năpăstuiți și întărește disciplina în biserică.
In ultimii ani ai vieții s-a confruntat cu problema rebotezării ereticilor. Se pronunța pentru rebotezarea lor, spunând că botezul e valabil numai dacă e făcut în numele Dumnezeului celui adevărat. Atitudinea sa este susținută de sinodul african din 1 septembrie 256 dar intră în conflict cu Papa Ștefan care administra ereticilor după penitență numai punerea mâinilor, recunoscând botezul.
In anul 257, izbucnind persecuția lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în august 257, în urma sentinței dată în fața proconsulului Aspasius Patemus. în anul 258 este chemat din exil de urmașul lui Aspasius, Galeriu Maximus și după unele încercări de atragere a sa la păgânism, l-a condamnat la moarte la 14 septembrie 258. Executarea s-a făcut prin sabie la Ager Sexti lângă Cartagina. Trupul lui a fost înmormântat de creștinii evlavioși în locul numit Ariile proconsulului Macrobiu Candidian, pe Via Mappalensis.
Mărturisirea și martiriul Sfântului Ciprian au fost un model pentru păstoriții săi și chiar pentru păgâni, arătând credința neclintită a sfântului și dorința lui de a-și vărsa sângele pentru Hristos.
Operele lui datează din anii episcopatului cuprinzând scrieri cu conținut apologetic, disciplinar-moral și o bogată corespondență.
Către Donatus (.Ad Donatus) este o scriere sub formă de dialog, alcătuită imediat după convertire, arătând starea sa spirituală înainte de botez și reînnoirea de după botez, îndemnând pe Donatus să-l urmeze.
Către Dometrian (Ad Dometrianum) este adresată unui păgân vicios și imoral, care acuza pe creștini că lor se datorează toate relele din Imperiu. Sfântul Ciprian arată că nenorocirile din Imperiu se datorează îndărătniciei păgânilor de a se converti.
Dovezi către Quirinus (Testimonia ad Quirinum) în 3 cărți, arată că Vechiul Testament a avut rol pregătitor și că toate profețiile lui s-au împlinit în Noul Testament în Iisus Hristos.
Către Fortunat (Ad Fortunatum de exhortatione martyrii) prin care îmbărbătează pe creștini în fața persecuțiilor.
Despre unitatea Bisericii universale (De catholicae ecclesiae unitate) – a fost scrisă în timpul persecuției declanșate de Deciu, în timpul căreia Sfântul Ciprian se retrăsese într-o ascunzătoare, combătând pe cei care, prin atitudinea lor, au periclitat unitatea Bisericii din Cartagina. Nici chiar moartea martirică nu poate ierta greșeala dezbinării Bisericii prin schismă.
Despre unitate (De unitate), o scriere prezentată de Sfântul Ciprian la sinodul african ținut la 1 septembrie 251.
Despre cei căzuți (De lapsis), în care cere penitență pentru cei căzuți în timpul persecuției lui Deciu.
Despre moarte (De mortalitate) a fost scrisă în urma izbucnirii epidemiei de ciumă, prin care căuta să liniștească pe cei care erau dezamăgiți de faptul că și creștinii mor de-a valma cu păgânii.
Despre fapta bună și milostenie (De opere et eleemosynis) este un îndemn moral la practicarea milosteniei. Scrierea a fost – determinată de faptul că provincia Numidia a fost prădată de barbari, iar Sfântul Ciprian a organizat o colectă pentru ajutorarea celor rămași fără adăpost.
Despre Rugăciunea Domnească (De dominica oratione) este o explicare a rugăciunii Tatăl nostru.
Are o colecție de 81 de scrisori, din care însă numai 65 aparțin lui Ciprian, celelalte fiind primite de el sau de diferiți clerici din Cartagina. Scrisorile au o mare valoare literară și teologică, cuprinzând diferite probleme dogmatice, liturgice, eclesiologice ș.a.
Combătând politeismul, Sfântul Ciprian susține existența unui singur Dumnezeu, întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl este Creatorul și Tatăl Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiul este Unul-Născut și înțelepciunea lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut. El este Cuvântul lui Dumnezeu Care a vorbit prin prooroci și S-a întrupat pentru mântuirea lumii. Duhul Sfânt este Sfințitorul, care lucrează în Biserică. Sfintele Taine sunt lucrări directe ale Sfântului Duh.
Vorbind despre Botez, Sfântul Ciprian învață că e prima taină a Bisericii, care spală păcatul strămoșesc și păcatele personale și înnoiește spre o viață nouă în Sfântul Duh.
În ceea ce privește Sfânta Euharistie, Sfântul Ciprian insistă asupra semnificației vinului și a apei, combătând pe cei care substituiau vinul. El spune că numai vinul reprezintă sângele Domnului căci El a zis: „Eu sunt vița’. Apa reprezintă poporul iar vinul sângele lui Hristos care spală păcatele poporului. De aceea nici numai vin fără apă, căci atunci este Hristos fară noi. El face analogie și cu pâinea euharistică. Cum aceasta nu e numai faină sau numai apă, ci amândouă laolaltă, căci făina e mulțimea poporului reprezentat prin boabele măcinate, tot așa și în potir vinul.§i apa reprezintă pe Hristos împreună cu noi.
Punctul central al cugetării Sfântului Ciprian îl constituie unitatea Bisericii. Pentru el unitatea Bisericii e chezășia unității credinței și cei care prin erezii și schisme sfâșie unitatea Bisericii sunt unelte ale diavolului. Aceasta e garantată de unitatea episcopului. Biserica e una, de aceea și episcopatul e unul la care participă solidar toți episcopii. Unitatea Bisericii se bazează pe unitatea lui Dumnezeu, unitatea învățăturii, unitatea Sfintelor Taine și a episcopatului. Existența mai multor biserici, în sensul de comunități, nu distruge unitatea Bisericii pentru că ele stau în legătură permanentă cu Biserica cea mare, Trupul tainic al lui Hristos.
Privită în general doctrina Sfântului Ciprian este ortodoxă, bazată pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Date despre viața și activitatea Sfântului Ciprian pot fi culese din următoarele documente:
Acta proconsularia Cypriani, care cuprinde procesul verbal din 30 august 257 întocmit în urma interogatoriului făcut de anchetatori în fața proconsulului Aspasius Patemus și ordinul de exilare la Corubis; procesul verbal de la al doilea interogatoriu în fața proconsulului Galeriu Maximos, și condamnarea la moarte în 258; relatarea martiriului Sfântului Ciprian de la convertire și până la moarte.
Vita Caecilii Cypriani atribuită Iui Pontius, care vorbește de Sfântul Ciprian de la convertire și până la moarte.
Fericitul Ieronim, De viris illustribus, cap. 67 și Operele și corespondența Sfântului Ciprian.
