Eparhii

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca cinstit de credincioșii parohiei Turnu, jud. Arad

Andrei Pau

Credincioșii parohiei ortodoxe din localitatea Turnu, judetul Arad, și-au cinstit marți, 18 octombrie 2016, ocrotitorul bisericii, informează site-ul oficial la Arhiepiscopiei Aradului.

Sărbătoarea hramului a debutat cu oficierea Sfântei Liturghii de părintele Marius Stratulat, parohul bisericii, împreună cu ceilalți preoți din Cercul misionar-pastoral Pecica.

În seara zilei 18 octombrie 2016 a fost oficiată slujba Vecerniei la care a luat parte Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. În cadrul slujbei s-au binecuvântat și lucrările de înfrumusețare exterioară ce s-au realizat la biserica parohială.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfințitul a evidențiat importanța Sfântului Apostol Luca în istoria creștinismului, dar și în viața fiecăruia dintre noi, reliefând totodată și importanța Evangheliei sale, în devenirea duhovnicească a fiecăruia.

Slujba Vecerniei a fost precedată de procesiunea în jurul bisericii și sfințirea Troiței de la intrarea în locașul de cult.

La final, părintele paroh a mulțumit tuturor pentru prezență.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5