Sfântul Antipa, singurul sfânt băcăuan cinstit de trei popoare ortodoxe

În Biserica Parohiei Sfinții Trei Ierarhi din Bacău se află zilele acesteasfintele moaște ale celor doi sfinți ocrotitori ai Eparhiei Romanului și Bacăului:Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Antipa de la Calapodești.CubinecuvântareaÎnaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului,și pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor,în contextulAnului omagial 2016al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox,în municipiul Bacău se desfășoară un program liturgic special însăptămâna24 – 30 ianuarie 2016, concentrat în jurul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

Așezat sub îndemnul genericFamilia creștină,icoană vie a lui Dumnezeu-Iubire, evenimentul cultural și duhovnicesc a ajuns la cea de a cincea zi de rugăciune neîntreruptă.Joi seară, 28 ianuarie 2016, credincioşii adunaţi în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Bacău au avut ocazia să cunoască în detaliu viața şi periplul duhovnicesc al Sfântului Antipa de la Calapodeşti.

Părintele Nicolaie Hurjuia vorbit despresingurul sfânt băcăuan,pe caregreciiîl cinstesc cu numele de Agios Antipa Athonites,ruşiiîl numesc cu dragSveti Antipa Valaamski, iarromâniiîl cunosc sub numele de Sfântul Antipa de la Calapodeşti.Este singurul sfânt din neamul nostrucinstit deopotrivă de trei popoare ortodoxeși ale cărui sfinte moaște se află zilele acestea la Biserica Trei Ierarhi din Bacău.

Născut, pentru noi, la Calapodeşti(1816), iar pentru veşnicie, la Valaam – în Rusia(10 ianuarie 1882),Antipași-a început urcuşul duhovnicesc înlavra Neamţuluişi mai apoi în mănăstirea valahă aCăldăruşanilorsub povăţuirilebătrânului Ghedeon, ce sihăstrea prin pădurile dimprejurul mănăstirii. După doi ani petrecuţi laschitul Braziel a plecat, cu binecuvântarea egumenului Dimitrie – care l-a şi tuns în monahism, dându-i numele de Alipie – către ţinutul sfinţilor din Grădina Maicii Domnului. ÎnAthoss-a nevoit mai întâi laschitul românesc Lacu făcând ascultarepărintelui Nifon Ionescu.În rânduiala aspră de la Schitul Lacu și-a petrecut 15 ani, după care a fost trimis laMănăstirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Sfântului Munte.După ce a luat schima mare şi numele deAntipa, s-a retras în pustie, plecând la isihie şi petrecând o vreme într-o chilie părăsită.

În anul 1860, s-a reîntors în Moldova și a viețuit prin mănăstirile din apropierea Iașului. În anul 1865 s-a închinoviat pentru totdeauna în Mănăstirea Valaam (situată pe o insulă din Lacul Ladoga), retrăgându-se într-o chilie pustnicească din schitul cu hramul Tuturor Sfinţilor. Cuviosul Antipa Athonitul trece la cele veșnice la 10 ianuarie 1882. Canonizarea și trecerea în rândul sfinților a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906. El este cinstit mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiindsingurul călugar athonit român trecut în rândul sfințilorși numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Athosului..

În cuvântul său duhovnicesc, făcând referire la veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei, părintele Nicolae Hurjuide la Catedrala Înălţarea Domnului din Bacău a prezentat cărțile„Cultul Sfintei Parascheva în Ortodoxie – cercetare hagiografico-liturgic㔺i”Imn acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva”,aleIPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Sfintele moaşte vor rămâne în mijlocul băcăuanilor pânăsâmbătă, 30 ianuarie 2016.Pe parcursul Săptămânii duhovnicești,Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,va fi alături de credincioșii băcăuani la biserica Parohiei Sf. Trei Ierarhi în chiar ziua serbării hramului,sâmbătă, cândva oficia Sfânta Liturghieînconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Comentarii Facebook


Știri recente