Sfânta și Marea Luni (Denie); Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Taisie din Axiopolis (Cernavodă)

Sfânta și Marea Luni

În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o pre­figurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost fiul patriarhului Iacob şi al Rahelei.

Din pricina unor visuri, legate de viitorul său măreţ, era invidiat de fraţii lui mai mari care l-au ascuns într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice.

Mai târziu, Iosif a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Ajuns în casa lui Putifar, el a respins ispita de a cădea în desfrânare cu stăpâna sa.

Vrând să se răzbune, aceasta l-a acuzat pe Iosif în faţa lui Putifar spunând că el ar fi fost cel ce a încercat să o ademenească. Ca urmare, Iosif a fost pedepsit, pe nedrept, cu temniţă grea şi lanţuri.

Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn (adminis­trator) peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului, a fost recunoscut de fraţii lui evrei. Dar Iosif nu i-a pedepsit, deşi putea să o facă, ci i-a iertat.

Asemănarea dintre suferinţele lui Iosif şi cele ale lui Iisus este foarte mare, dacă vedem duhovniceşte că stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o preînchipuire a biruinţei lui Iisus asupra păcatelor lumii, iar grâul ofe­rit celor flămânzi o preînchipuire a Sfintei Euharistii.

Smochinul neroditor

Despre smochinul neroditor, Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu spun că s-a uscat, pentru că Iisus, pe când venea din Betania spre Ierusalim, a zis:

De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce – ne spune Sfântul Evanghelist Marcu (11, 14), iar Sfântul Evanghelist Matei redă puţin diferit cuvintele Mântuitorului: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată (Matei 21, 19).

S-a spus că Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilinţă şi pocăinţă, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar nerodi­toare, şi la cultivarea virtuţilor, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor.

Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi tro­parul:

Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pen­tru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Pa­timi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deni­ilor:

Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Hristos-Mirele Bisericii vine tainic în sufletele celor ce priveghează în rugăciune, ascultă cuvintele Evangheliei Sale şi se nevoiesc duhovniceşte căutând lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor.

Sursa: † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta şi Marea Luni, în Foame şi sete după Dumnezeu, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010.

Sfântul Vasilevs

A fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnatul marelui Constantin după sora sa Constantina, a fost trimis de dânsul împotriva lui Maximin, ce se ridicase şi luase oarecare părţi ale răsăritului de le ţinea ca un tiran.

Mergând Liciniu la Nicomidia, răscoala se potolise, şi tiranul Maximin nădăjduind să se împotrivească prin luptă, a scăpat de primejdia ce era să-i vie. Liciniu a adus jertfă idolilor la Nicomidia, şi a poruncit să-i aducă înainte din Amasia pe sfântul Vasilevs, cu o fecioară anume Glafira, care fusese slujnică Constantinei, femeia lui Liciniu; şi temându-se Glafira că Liciniu o îndrăgise, a îndrăznit de a spus stăpânei sale şi aceea a trimis-o în Anatolia dându-i avere.

Tropar Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Şi umblând Glafira din loc în loc, nimerise la Amasia, unde dăduse banii ce avea la dânsa episcopului, ca să zidească biserică. Auzind acestea Liciniu a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i ducă înaintea lui; dar Glafira a murit înainte de a veni, însă fericitul Vasile a venit la Nicomidia către împăratul, care a dat poruncă să i se taie capul, căci se pusese tare împotrivă şi ocăra bicisnicia celor ce erau socotiţi dumnezei şi deşertăciunea lor.

După ce i s-a tăiat capul, au fost suit într-o corabie capul şi trupul sfântului; apoi au fost aruncate capul într-o parte iar trupul în alta, iarăşi s-au unit şi s-au alipit după fireasca potrivire, şi s-a aflat întreg sfântul, în golful de la Sinope al mării.

Aflându-l nişte pescari l-au tras cu mreje la uscat, precum arătase îngerul lui Epildifor, care primise pe sfântul la Nicomidia; acesta mergând cu Teotim şi Partenie diaconii, ce veniseră cu sfântul în Amasia, l-au scos din mreajă, şi cinstindu-l cu miruri şi cu cântări, l-au trimis la Amasia.

Sfânta Glafira

Era slujnica soţiei împăratului Licinius, Constanţia. Acesta s-a rănit de frumuseţea ei şi căuta apropierea ei. Fecioara a cerut ajutorul împărătesei, ca să scape de împăratul curtezan. Îmbrăcînd-o în haine bărbăteşti şi dându-i bani de călătorie, împărăteasa a trimis-o la Pontus împreună cu un alt slujitor credincios. Împăratului i-au spus că Glafira a înnebunit şi că este pe moarte. Pe drum spre Armenia, Sf. Glafira s-a oprit la Amasea, unde a fost găzduită de episcopul locului, Sf. Vasile.

La vremea aceea sfântul construia o biserică în oraş. Sf. Glafira a donat toţi banii de la Constanţia pentru construcţia bisericii şi i-a scris împărătesei să-i mai trimită alţii ca să poată termina construcţia.

Împărăteasa i-a îndeplinit rugămintea dar scrisoarea a căzut în mâinile lui Licinius, care înfuriat, i-a ordonat guvernatorului oraşului să-i trimită pe ierarh şi pe fecioară la el. Însă Sf. Glafira a murit înainte să ajungă edictul în Amasea iar Sf. Vasile a fost dus la împărat. Doi diaconi, Partenie şi Teotim l-au urmărit pe Sf. Vasile şi s-au stabilit într-un loc aproape de închisoarea unde era acesta ţinut.

Evlaviosul creştin Elpidefor l-a mituit pe gardian şi în fiecare noapte mergea cu Partenie şi Teotim să-l viziteze pe sfânt. Cu o seară înainte de proces, el a început să cânte Psalmi rostind „şi dacă m-aş sălăşlui la marginea mării şi acolo …mâna ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalmi 138/139:9-10). Acelea erau cuvinte profetice.

De trei ori sfântul a căzut în lacrimi şi diaconii se temeau că nu va putea îndura chinurile dar el i-a liniştit.

La proces sfântul a refuzat cu tărie să se lepede de credinţă şi să devină preot păgân, aşa încât a fost condamnat la moarte. Elpidefor le-a dat bani soldaţilor ca să-l lase pe Vasile să se roage şi să vorbească cu prietenii săi înainte de execuţie. Apoi sfântul i-a spus călăului: „Prietene, du la îndeplinire ce ţi s-a spus” şi liniştit şi-a plecat capul ca să-l taie sabia.

Elpidefor a vrut să cumpere cu bani de la soldaţi rămăşiţele pământeşti ale sfântului dar soldaţilor le-a fost frică de împărat şi au aruncat trupul şi capul sfântului în mare. După acestea un înger al lui Dumnezeu i-a apărut lui Elpidefor în vis de trei ori spunîndu-i: „Episcopul Vasile este la Sinope şi te aşteaptă.”

Auzind mesajul, Elpidefor şi diaconii au mers pe mare până la Sinope, unde au angajat nişte pescari care să-i ajute cu plasele de pescuit. Când au aruncat năvoadele acolo unde au spus cei doi diaconi, nu au găsit nimic.

Atunci Elpidefor le-a spus să arunce plasele în numele Domnului Dumnezeului său, pe Care el Îl proslăvea şi abia atunci năvoadele au scos la suprafaţă moaştele Sf. Vasile care avea capul alipit de corp şi numai urma loviturii de sabie se mai vedea pe gât. Sfintele moaşte ale Sf. Vasile au fost duse la Amasea şi îngropate în biserica construită de el însuşi.

Sfinții Mucenici din Dobrogea Chiril, Chindeu și Tasie

Au suferit moarte martirică în vremea împăratului Dioclețian, în cetatea Axiopolis de lângă Cernavodă, respectiv Durostorum.

Din cei care au pătimit aici, Chiril, Chindeu şi Tasie, ale căror nume sunt pomenite într-o inscripţie descoperită în anul 1947, sunt cei mai cunoscuţi.

Sfântul Chiril era cinstit în Axiopolis, având cinci zile de sărbătoare. Era fie un martir local, fie că numai suferise aici pentru Hristos, probabil într-o zi de 26 aprilie. Se crede că pe mormântul lui s-ar fi ridicat o biserică, ale cărei ruine se mai văd şi azi.

La fel stau lucrurile şi în cazul lui Chindeu, un sfânt local, probabil un daco-roman.

După cum aflăm din volumul Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco romani şi Români, în privinţa lui Tasie, mulţi istorici socotesc că este una şi aceeaşi persoană cu ostaşul martir Dasius, despre care „actul său martiric” arată că ar fi pătimit în cetatea Durostorum, în ziua de 20 noiembrie 304. Aceşti istorici cred că el ar fi suferit martiriul la Axiopolis, iar mai târziu i-au fost aşezate moaştele, pentru o vreme, în Durostorum.

Din actul său martiric, aflăm multe lucruri interesante în legătură cu pătimirea sa. Era soldat în armata romană, tocmai în vremea persecuţiilor lui Diocleţian. Era pe atunci foarte răspândită sărbătoarea „saturnaliilor”, în cinstea zeului grec Cronos, numit de romani Saturn, zeul timpului. Cu acest prilej, se obişnuia să se aleagă un soldat, prin tragere la sorţi, ca „rege al saturnaliilor”, care era îmbrăcat „într-o haină împărătească, după asemănarea lui Cronos însuşi”, având dreptul ca, timp de 30 de zile, să-şi permită orice fapte „nelegiuite şi ruşinoase”, precum şi felurite „plăceri diavoleşti”.

După încheierea acestor zile, în ziua propriu-zisă a sărbătorii, se sfârşea însă şi viaţa lui, căci el urma să fie adus jertfă lui Cronos şi ucis cu săbiile. S-a întâmplat ca să fie ales, prin tragere la sorţi, în vederea sărbătoririi lui Cronos, tocmai soldatul creştin Dasius. „Aprins de râvnă sfântă”, după cum mărturiseşte actul său martiric, şi-a dat seama că după acele zile de petreceri deşarte şi trecătoare, „va fi aruncat în focul cel veşnic”, încât Dasius şi-a zis: „Este mai bine pentru mine să sufăr puţinele chinuri şi munci, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moştenesc viaţa cea veşnică, împreună cu toţi sfinţii”.

Drept aceea, în ziua rânduită pentru începutul sărbătorii, Dasius le-a spus celorlalţi soldaţi că este creştin şi că preferă să fie adus el însuşi ca jertfă lui Hristos. Închis de îndată, a doua zi a fost adus în faţa comandantului său militar Bassus, spre a fi judecat. Neînfricatul Dasius a respins cu tărie toate încercările aceluia de a-l face să cinstească chipurile împăraţilor de atunci.

El declara, între altele: Sunt creştin şi nu slujesc împăratului pământesc, ci împăratului celui ceresc şi primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui şi mă îmbogăţesc din negrăita Lui iubire de oameni sau: Eu mărturisesc că sunt creştin şi nu mă supun nimănui altuia decât unuia, curatului şi veşnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cel în trei nume şi feţe, dar de o singură fiinţă. Văzând că toate încercările de a-l abate de pe drumul său rămân zadarnice, legatul Bassus l-a supus la multe chinuri şi, în cele din urmă, a poruncit să i se taie capul.

Săvârşirea lui din viaţă s-a petrecut în ziua de 20 noiembrie, anul 304. Moaştele fericitului mucenic al lui Hristos au fost duse la Durostorum, iar în anul 579 la Ancona, în Italia, unde se păstrează până azi, în biserica Sfântul Cyriacus; pe sarcofagul său se găseşte inscripţia grecească: Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Dorostol (Durostorum).

Comentarii Facebook


Știri recente