Sfânta şi Marea Joi este o culme a istoriei mântuirii, a spus PS Ieronim

PS Ieronim Sinaitul a oficiat Denia celor 12 Evanghelii în Catedrala Patriarhală şi a explicat că „Sfânta şi Marea Joi este o culme a istoriei mântuirii”.

Rememorând momentul instituirii Cinei celei de Taină, Episcopul vicar patriarhal a subliniat că „în această zi Mântuitorul Iisus Hristos ca veşnic Arhiereu a fost slujitorul propriei jertfe”.

Spre finalul omiliei sale, Părintele Episcop le-a recomandat credincioşilor prezenţi să-I ceară lui Dumnezeu să-i conducă pe calea ce duce către ajutorarea semenilor.

„Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne cutremurăm precum s-au cutremurat stihiile care s-au mişcat la răstignirea Mântuitorului în aşa fel încât acest cutremur interior să ne trezească la săvârşirea binelui”, a spus Preasfinţia Sa.

PS Ieronim a îndemnat la rugăciune „ca mâinile întinse pe Sfânta Cruce pentru a cuprinde întreaga lume să cuprindă şi pe aceia care nu au văzut lumina Evangheliei şi nu au simţit bucuria comuniunii cu Dumnezeu în rugăciune ca lumea noastră să se poată transfigura şi să se poată bucura de darurile de iertare şi de mântuire pe care le-a adus veşnicul Arhiereu Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române şi Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

În Sfânta şi Marea Joi se face pomenirea sfintei spălări a picioarelor ucenicilor de Mântuitorul Hristos, a Cinei de Taină, la care au fost predate înfricoșătoarele Taine, a rugăciunii cea mai presus de fire a lui Iisus și a vânzării Domnului.

Foto Credit: Gheorghe Anghel / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente