Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia hramului Mănăstirii Cotmeana

În cinstita zi de prăznuire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, marele vestitor al pocăinței pentru mântuire, astăzi, 29 august 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui număr mare de credincioși, la Mănăstirea Cotmeana. Această sfântă mănăstire este „loc sfințit de mii de ani de slujire neîntreruptă în Hristos, un loc care se îngemănează cu istoria noastră de creștinism multimilenar„, așa cum spunea ÎPS Calinic la slujba de sfințire a ansamblului monahal Cotmeana și a noii biserici, în ziua de 1 octombrie 2003. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon Laurențiu Ionuț Oprișor, moment de mare bucurie și emoție pentru toți cei prezenți, informează site-ul eparhiaargesului.ro.

La final s-a săvârșit slujba parastasului de pomenire pentru cinstiții ctitori adormiți întru nădejdea Învierii, cei cărora le datorăm existența acestei sfinte mănăstiri, loc de închinăciune pentru mii și mii de suflete.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, i-a îndemnat pe toți cei prezenți, la cumpătare în tot ce fac, ce gândesc, ce spun, cumpătarea și iertarea fiind cele două aripi necesare fiecărui suflet care dorește înălțarea spirituală si sănătatea trupească. Să punem genunchiul la rugăciune pentru pacea lumii, pentru pacea dintre popoare, pentru pacea din noi si dintre noi, începând cu pacea gândirii, cu milostenia și iertarea aproapelui, cu paza gurii și a minții, astfel lăsându-l pe Sfântul Duh să coboare în cămara curățată de păcate a sufletelor noastre. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne dea duh de înviorare către evlavie și viață curată, dar și duh de amorțire către păcate și patimi, astfel punând zi de zi început bun vieții noastre. Să-L rugăm pe Dumnezeu clipă de clipă să ne ierte pentru tot ce am păcătuit, gândit și făcut, să ne ierte neatenția față de El și de aproapele, să ne ierte că nu-I mulțumim pentru viață și sănătate, pentru darul fiecărei zile trăite aici în frumusețea lumii celei văzute, să ne ierte pe noi și pe aproapele nostru, fiind și noi, la rândul nostru, iertători și milostivi. Fără iertarea noastră pentru aproapele nu putem primi nici noi iertare de la Tatăl Ceresc, căci noi înșine spunem asta în Rugăciunea Domnească: și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri.

Astăzi este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe un nou an. Ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post. Ni se cere să postim în această zi, pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospățului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze și drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, ca să ne asemănăm cu viața înfrânată a lui Ioan.

Comentarii Facebook


Știri recente