Sfânta Agata cinstită la mănăstirea Antim | Află de ce este ocrotitoarea aşezământului monahal

Sfânta Muceniţă Agata a fost cinstită luni la mănăstirea Antim din Bucureşti, unde se află un fragment din moaştele sale. Muceniţa Agata este una dintre ocrotitoarele aşezământului monahal deoarece acum 305 ani, în ziua prăznuirii sfintei, în urma unei descoperiri divine, Sfântul Antim hotărăşte construirea mănăstirii bucureştene.

Din acest motiv, Sfântul Antim a pictat chipul muceniţei Agata în icoana celor patru sfinți ocrotitori ai săi, icoană care se păstrează și astăzi în biserica mănăstirii.

Sărbătoarea Sfintei Agata a început încă din ajun cu Slujba Privegherii. În omilia rostită cu acest prilej, părintele ieromonah Antipa Burghelea a istorisit viața și pătimirea sfintei, precum și motivele pentru care este cinstită cu precădere în acest aşezământ monahal.

Totodată, el a amintit faptul că în biserica Mănăstirii Antim se află mai multe fragmente de moaște ale unor sfinți mucenici, ceea ar trebui „să-i încurajeze pe monahi și pe închinători să aibă și ei măcar o parte din credința și hotărârea mucenicilor de a-l mărturisi pe Domnul Hristos atât prin cuvânt, cât, mai ales, printr-o vieţuire curată.

În ziua sărbătorii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de clerici, ostenitori ai aşezământului monahal, în prezenţa anumeroşi credincioşi veniţi să aducă cinstire muceniţei care a pătimit în timpul împăratului roman Deciu.

În cadrul aşezământului monahal se află două icoane reprezentând pe Sfânta Agata, cea în mozaic din pridvorul bisericii, lucrată de pictorița Olga Greceanu, și cea pictată de Sfântul Antim Ivireanul aflată în interiorul locașului de cult.

Fragmentul din moaştele sfintei Agata a fost adus la Mănăstirea Antim în anul 2017 prin bunăvoința părintelui arhimandrit Nectarie Șofelea exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.


Sfânta Mucență Agata a trăit în vremea împăratului roman Deciu, fiind originară din insula Sicilia. A primit de la părinți o aleasă educație creștină, ceea ce a determinat-o să-și închine viața lui Hristos prin păzirea fecioriei și a mărturisirii credinței chiar cu prețul vieții. A pătimit de la dregătorii păgâni multe chinuri în urma cărora a trecut la cele veșnice, pe mormântul ei fiind ridicată o biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente