„Omul care îl urmează pe Dumnezeu nu caută nici sărăcia, nici boala, nici nu se mai teme de ele, ci caută liniștea sufletului și locul prielnic ca să petreacă fără de păcat. Aceste lucruri le-a înțeles Sfânta Teodora”, a subliniat miercuri Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor la Mănăstirea Sihla.
Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea nemțeană cu ocazia serbării Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.
„Părinții Mănăstirii Sihla au o moștenire bogată, au o putere mare în acest loc care le stă alături în dorul și râvna lor de rugăciune care i-a adus la mănăstire, au și o chemare înaltă, să păstreze untdelemnul curat al credinței și flacăra aprinsă, precum Sfânta Teodora a aprins-o la înălțimea înaltă a rugăciunii”, a evidențiat ierarhul.
„Să ne ajute Bunul Dumnezeu și să vă ajute pe dumneavoastră, celor ce împărtășiți adeseori împreună cu noi rugăciunea, nevoile și sărăcia noastră. Dumnezeu să ajute părinților și dumneavoastră să înălțăm cât mai mare această flacără a credinței, spre slava lui Dumnezeu”, a spus PS Nichifor la finalul predicii.
Arhimandritul Pahomie Catană, starețul Mănăstirii Sihla, a ținut un cuvânt de mulțumire, evidențiind numărul mare al pelerinilor care participă la hramul așezământului monahal.
„Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să vă bucure, să vă dea binecuvântări peste binecuvântări, să fiți într-o stare de liniște. Văd că de la an la an, aici vin tot mai mulți pelerini. Înseamnă că Sfânta Teodora simte nevoia să vină într-o bună zi acasă, sfintele ei moaște să ajungă acasă”, a spus starețul.
În ajunul sărbătorii Sfintei Teodora de la Sihla a fost oficiată slujba Privegherii în peștera în care a sihăstrit sfânta.
Foto credit: Doxologia / Flavius Popa