Sf. Serafim de Sarov a fost cinstit la biserica bucureşteană unde se află un fragment din moaştele sale

Sf. Cuv. Serafim de Sarov a fost cinstit în ziua sa de pomenire la Biserica „Sf. Nicolae” – Tabacu din Capitală, unde se află un fragment din moaştele sale. 

Preotul paroh Eugeniu Rogoti a prezentat pentru Basilica.ro cum s-au desfăşurat evenimentele liturgice dedicate sărbătorii.

„Am săvârșit la început de An Nou slujba în ziua pomenirii mutării în sălaşurile cereşti a Cuviosului Serafim de la Sarov. în seara zilei de 1 ianuarie, de la 18:00, am oficiat Vecernia și Litia, iar pe 2 ianuarie, de la 08:00, Utrenia și Dumnezeiasca Liturghie”.

„Credinciosii care îl cinstesc pe Cuviosul Serafim au venit în număr mare atât la slujba de seară, cât și la cea de dimineaţă”.

„Am avut bucuria să vedem mulţi monahi și monahii la această slujbă, cinstitori ai Sfântului Serafim”.

„La finalul Liturghiei ne-a rostit un cuvânt de învățătură părintele ieromonah Gheorghe Iordan de la Mănăstirea Căldărușani”, a afirmat Părintele Rogoti.

Fragmentul din moaștele Sfântului Serafim de Sarov a fost dăruit bisericii bucureştene în toamna anului 2017.

Pentru mai multe imagini de la eveniment, accesaţi Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente