Sf. Pahomie de la Gledin a fost cinstit la ctitoria sa, Schitul Pocrov. 299 de ani de la trecerea la Domnul

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, a fost cinstit marți la ctitoria sa, Schitul Pocrov.

Se împlinesc în acest an 299 de ani de la trecerea sa la Domnul și 10 ani de la descoperirea sfintelor sale moaște.

Au participat la această sărbătoare numeroși credincioși, veniți din toate colțurile țării.

„Deși încercat de incendiul din anul 2010 în care s-a mistuit casa egumenească și mai apoi de trecerea la Domnul a părintelui Ghervasie, Schitul Pocrov a primit o nouă lumină în data de 9 septembrie 2013 prin aflarea moaștelor sfântului ctitor care s-a tăinuit pe sine un timp atât de îndelungat în biserica din Poiana Raiului”, a declarat Protos. Ambrozie Ghinescu, Egumenul Schitului Pocrov.

Schitul Pocrov este situat în comuna Vânători, la 17 kilometri vest de oraşul Târgu Neamţ şi la 62 km nord de municipiul Piatra Neamţ. Din dreptul Mănăstirii Neamţ până la Pocrov sunt de parcurs patru kilometri.

Foto credit: Facebook / Pelerin la Pocrov

Comentarii Facebook


Știri recente