Sf. Haralambie, model pentru credincioși și arhiereii lor: Mitropolitul Olteniei a slujit la Mănăstirea Jitianu

„Sf. Haralambie este un model de sfințenie în aceste timpuri grele prin care a trecut Biserica. Sf. Haralambie cu adevărat s-a arătat mai tare decât diamantul înaintea suferințelor și durerilor”, a spus Mitropolitul Irineu al Olteniei sâmbătă la Mănăstirea Jitianu din județul Dolj.

„Trecând prin toate aceste suferințe, Sf. Haralambie s-a arătat vas plăcut al Duhului Sfânt. Cu această cunună este așezat în ceata sfințiților mucenici pe care noi îi cinstim în Biserica noastră”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa.

Părintele mitropolit a subliniat responsabilitatea arhiereului în Biserica Ortodoxă, având ca model arhieria Mântuitorului Iisus Hristos, dar și a Sfântului Haralambie.

„Episcopul este ales ca să conducă pe poporul lui Dumnezeu, să aducă jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele sale și ale poporului Aceasta este menirea arhiereului, ca să slujească înaintea lui Dumnezeu, să aducă jertfă Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, să boteze pe credincioși și să îi sfințească pe preoți”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.

„Această sfințenie este un dar apostolic pe care Mântuitorul Hristos, ca Arhiereu veșnic, îl revarsă asupra noastră.”

IPS Irineu al Olteniei a oficiat Taina Hirotoniei la Mănăstirea Jitianu sâmbătă, 10 februarie 2024. Foto: Mitropolia Olteniei

„Bucuria Sf. Haralambie se revarsă asupra noastră în diferite forme, pentru că Dumnezeu ne poartă de grijă și ne împărtășește daruri bogate, după vrednicia și în măsura în care noi ne silim să fim bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu”, a mai spus Mitropolitul Olteniei.

În cadrul slujbei, Părintele Mitropolit Irineu l-a hirotesit duhovnic pe ieromonahul Pafnutie de la Mănăstirea Jitianu, l-a hirotonit diacon pe teologul Alexandru Fleancu, pe seama Catedralei Mitropolitane din Craiova, l-a ridicat la rangul de protodiacon pe diaconul Victor Șapcă, iar diaconului Dorin Măciucă i-a acordat rangul de arhidiacon.

Biserica Mănăstirii Jitianu are atașat un turn clopotniță construit în 1802. Foto credit: Mitropolia Olteniei

Mănăstirea Jitianu a fost construită de boierii Craiovești la finele secolului al XVI-lea pe locul unei bisericuțe construite de Mircea cel Bătrân după victoria de la Rovine. Este ocrotită de Sf. M. Mc. Dimitrie și de Sf. Proroc Ilie Tesviteanul.

În timpul domniei lui Matei Basarab, mănăstirea a fost înzestrată cu o pădure de frasini din care s-au mai păstrat câteva exemplare seculare.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente