Sf. Antonie de la Iezer, cinstit în capitală: Ne rușinăm văzând râvna lui, a spus PS Timotei Prahoveanul

Parohia bucureșteană „Sfântul Antonie cel Mare” – Titan îl are ca ocrotitor spiritual și pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, cinstit în 23 noiembrie.

Cu această ocazie, PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a slujit miercuri în biserica parohială.

La predică, PS Timotei a evocat viața Sfântului Antonie și a elogiat râvna lui.

„Ce fericit negustor”, a spus PS Timotei despre Sf. Antonie amintind că acesta a ctitorit Schitul Iezer pe care îl găsise în ruină „cu lucrul mâinilor lui și cu bogăția pe care o adunase”.

„După o perioadă de ședere în obște, el a preferat să meargă în munte, la o oarecare distanță, unde și-a săpat în piatră o chilie și locul unde urma să fie îngropat. Acolo s-a rugat, nevoința lui fiind cunoscută în mod deplin de Dumnezeu: privegherile, rugăciunile, lucrul mâinilor; pentru că, om în vârstă fiind, trecut de șaizeci de ani, s-a ostenit mult săpând în piatră chilia care se păstrează până azi”.

„Văzând o astfel de râvnă, ne rușinăm noi, cei care lucrăm atât de puțin sau chiar deloc pentru mântuirea noastră”, a subliniat ierarhul.

„Pomenirea unui astfel de sfânt este un prilej de a ne întări credința, de a spori râvna pentru cele sfinte și mai ales dragostea pentru rugăciune”.

În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Andrei Solomon a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Valea Târsei din localitatea prahoveană Breaza, iar teologul Alin ­George Stoica, secretar eparhial la secretariatul Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei ilfovene Căldăraru.


În iunie s-au împlinit treizeci de ani de la canonizarea Sfântului Antonie de la Iezer. Cuviosul a trăit la sfârșitul secolului 17 și începutul secolului 18.

Parohia „Sf. Antonie” – Titan deține din 2020 un fragment din moaștele Sf. Antonie de la Iezer. Acestea au fost purtate în procesiune marți seară, în ajunul hramului.

Vezi mai multe imagini în galeria foto de la eveniment.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente