Sesiuni de formare ”Alege școala!”

Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman din Buşteni este, până pe 10 octombrie, gazda sesiunii de formare pentru implementarea proiectului „Alege şcoala!”, pentru funcţia de consilier de tineret. Participă 106 cursanţi de la 53 de centre din ţară, câte un preot şi un profesor.

„Este vorba de organizarea unei sesiuni de formare acreditată de Autoritatea Naţională pentru ocupare, este vorba de acreditarea pentru ocupaţia de lucrători pentru tineret sau consilier pentru tineret prin care urmărim să formăm pe cei implicaţi în proiectul Alege Şcoala! să lucreze cu tinerii şi să aplice modulele din tool kit-ul creat în cadrul acestui proiect. Este vorba de un tool kit în 7 module pe baza căruia se vor derula un număr de activităţi în toate centrele în care vor fi implicaţi copii şi pentru prevenirea abandonului şcolar şi pentru educaţia remedială”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Constantin Năclad, managerul general al Proiectului „Alege Şcoala!”

Cursurile sunt susţinute de trei formatori Alege Şcoala!, desemnaţi pentru cele trei regiuni de dezvoltare.

Harta localizării celor 53 de centre se găseşte pe site-ul alegeşcoala.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente