Sesiune de informare în cadrul Proiectului FORTE în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în ziua de 4 februarie 2013, a avut loc la sediul Protoieriei Brăila, ultima sesiune de informare, din seria celor programate pentru perioada septembrie 2012 – februarie 2013, susținută de către membrii Centrul de Resurse Galați, centru creat în cadrul proiectului Forte – Formare trainică pentru parteneriat social, după cum a precizat Diac. Ionuț Cășuneanu.

Scopul acestor sesiuni de informare a fost acela de a prezenta Proiectul FORTE: scopul, obiectivele, activitățile și rezultatele acestuia, precum și sprijinul pe care Centrul de Resurse Galați îl poate oferi celor implicați în activitatea social-filantropică, și anume: înființarea unor centre sociale, completarea dosarului de acreditare pentru servicii sociale și întocmirea și completarea instrumentelor folosite în asistența socială.

La aceste sesiuni au participat un număr de 125 de preoți implicați în activități social-filantropice, precum și 420 de voluntari membrii ai comitetelor parohiale, implicați în serviciul social.

Proiectului FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social, este cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 93/3.3/S/62277 și este implementat de Federația Filantropia în parteneriat cu Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral (IFI) si SC Global Commercium Development S.R.L.

Comentarii Facebook


Știri recente