La Complexul Agroturistic Runc din apropierea orașului Buhuși a avut loc joi, 14 februarie 2013, sesiunea de informare privind strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în cadrul proiectului FORTE – Formare Trainică pentru Parteneriat Social, informează „Ziarul Lumina”.
Întâlnirea a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, fiind coordonată de pr. Eugen-Ciprian Ciuche, consilier la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care este și consultant patriarhal în cadrul proiectului. La eveniment au participat 13 preoți din Protopopiatul Buhuși, coordonați de pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuși, și nouă membri ai echipei nucleu de planificare strategică. După prezentarea proiectului, a fost expusă planificarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pe anii 2013-2016 pe trei direcții:
– realizarea unui sistem de servicii sociale de calitate la nivelul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului prin îmbunătățirea celor existente, pentru trei categorii de beneficiari: copii, persoane vârstnice și familii;
– replicarea și diversificarea de servicii sociale de calitate prin creșterea implicării preoților din cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru a răspunde nevoilor persoanelor aflate în suferință;
– consolidarea și perfecționarea sistemului de servicii sociale acordate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. „Evenimentul a debutat cu prezentarea proiectului FORTE – Formare Trainică pentru Parteneriat Social, cofinanțat din Fondul Social European, și a Centrului de Excelență în Dezvoltarea Resurselor Umane – CEDRU – Bacău, înființat în cadrul acestui proiect. În continuare, pr. Eugen Ciuche a expus activitățile Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Participanții au fost familiarizați cu noțiunile de viziune, misiune, direcții și obiective strategice pentru a înțelege necesitatea procesului planificării strategice”, a spus pr. Dorel Moțoc, consilier patriarhal din cadrul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române și secretar general al Federației Filantropia. Obiectivul întâlnirii a fost acela de a prezenta imaginea de ansamblu a realizărilor echipei-nucleu care a lucrat pe parcursul unui an la planificarea strategică pentru perioada 2013-2016. Un alt obiectiv a fost de a atrage în echipă persoane care doresc să se implice în etapele viitoare ale operaționalizării strategiei.