Seminariştii tulceni şi-au sărbătorit patronul spiritual, pe Sf. Ioan Casian

Elevii Seminarului Ortodox din Tulcea şi-au sărbătorit joi ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Casian.

Seminariştii au participat, alături de cadrele didactice, la Slujba Sfintei Liturghii oficiată de Episcopul Visarion al Tulcii în capela liceului.

La finalul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru ctitorii școlii, profesorii și elevii trecuți la Domnul.

Părintele Episcop Visarion le-a vorbit celor prezenţi despre nevoia de „modele în realizarea unei educații religioase autentice, oferind ca exemplu legătura de prietenie dintre Sf. Ioan Casian și Sf. Gherman din Dobrogea”.

De asemenea, 4 elevi din cadrul seminarului cu rezultate şcolare notabile au primit Diploma și Bursa ,,Mitropolitul Antonie”, constând în bani și cărți.

La finalul serbării a fost inaugurată și o expoziție de fotografie și documente dedicate satului românesc și patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu.

Foto credit: Episcopia Tulcii

Comentarii Facebook


Știri recente