Sediu nou pentru Protopopiatul Niculițel. PS Visarion a binecuvântat începutul lucrărilor de construcție

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat joi, 2 februarie 2017, slujba punerii pietrei de temelie a noii clădiri administrative a Protopopiatului Niculițel, ne-a precizat părintele Felix Neculai, consilier cultural și comunicații media.

La eveniment au fost prezenți: părintele Gabriel Onea, protopop de Niculițel, reprezentanți ai autorităților locale, arhitectul construcției, preoți și diaconi din protopopiat, precum și credincioși din localitatea Niculițel.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a binecuvântat atât locul unde urmează să fie construită noua clădire, cât și pe cei prezenți.

În alocuțiunile rostite cu acest prilej a fost subliniat[ necesitatea noii construcții, semnificația ei pentru dezvoltarea activității bisericești din zonă, precum și următoarele etape de lucru.

Viitorul sediu al Protopopiatului va fi situat în zona centrală a localității Niculițel, alături de clădirea Primăriei Niculițel și de Biserica Sfânta Paraschiva. Noua clădire va fi o structură modernă, proiectată pentru desfășurarea în condiții optime a activităților administrative și bisericești din protopopiat. În același timp, clădirea va găzdui și spații pentru desfășurarea misiunii social-filantropice.

De asemenea, clădirea va asigura primirea pelerinilor care sosesc să se roage la moștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip din Niculițel, precum și să viziteze bogăția spirituală și culturală a celor patru mănăstiri din zona localității Niculițel: Mânăstirea Cocoș, Mânăstirea Saon, Mânăstirea Celic-Dere și Mânăstirea Izvorul Tămăduirii din Valea Teilor.

Protopopiatul Niculițel  a fost înființat în anul 2002, în toată această perioadă funcționând  în casa parohială a Bisericii Sfântul Atanasie din Niculițel.

 

Comentarii Facebook


Știri recente