Ședința preoților din Protopopiatul Huși

La sediul Protopopiatului Huși a avut loc ieri conferința administrativă din această lună. Tema cu titlul ,,Darul sfânt al vieții și combaterea păcatelor împotriva acestuia’ a fost susținută de către pr. Iulian Corozel, de la parohia ‘Sfinții Ioachim și Ana’ din Huși, și de pr. Marian Bocănescu, de la parohia ‘Înălțarea Domnului’ din Huși, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. În deschiderea întrunirii, pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huși, a transmis binecuvântarea Preasfințitului Episcop Corneliu, Episcopul Hușilor, evidențiind că ‘viața este un dar oferit în mod liber de către Dumnezeu, care trebuie prețuită și ocrotită, ca expresie a activității creatoare a lui Dumnezeu’.

‘Prin tratarea acestei teme s-a căutat scoaterea în evidență a importanței vieții atât din punct de vedere creștinesc, cât și social, făcându-se o incursiune scripturistică, istorică, teologică și patristică necesară înțelegerii rolului major pe care îl are nașterea de prunci și asumarea acesteia de către cei implicați, părinți trupești și părinți sufletești, sub îndrumarea preoților parohi. Preotul este chemat să dea răspunsuri la provocările lumii de azi, care nu manifestă responsabilitatea necesară pentru actul suprem și irepetabil care este viața. S-a recomandat preoților ca la cateheze și predici să explice credincioșilor importanța vieții, care are drept scop final mântuirea’, a declarat pr. protopop Ioan Petru.

Au urmat intervențiile preoților și discutarea unor aspecte legate de misiunea preotului și mijloacele pastorale folosite la nivel de parohie. În ultima parte a conferinței au fost transmise ordinele primite din partea Centrului Eparhial.

Comentarii Facebook


Știri recente