Ședința preoțească în Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, joi, 11 septembrie 2014, s-a desfășurat ședința lunară a preoților Protoieriei Sascut, informează „Ziarul Lumina”.

Cu acest prilej, pr. Vasile Chilianu de la Parohia Motoșeni a prezentat referatul cu tema „Însușirile intelectuale și morale, educația, inteligența și formația politică a Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu”. În cadrul expunerii, a fost subliniată educația aleasă pe care a avut-o marele domnitor, lucru care i-a permis să creeze un stil propriu în arhitectura românească și să aibă un rol extraordinar în dezvoltarea culturii românești. „Moralitatea voievodului martir și educația sa religioasă l-au ajutat să nu cedeze în fața marii încercări a vieții sale care a însemnat jertfa supremă, personală”, a spus pr. protopop Ioan Negoiță. În partea a doua a întrunirii, au fost făcute cunoscute preoților noile reglementări în ceea ce privește incompatibilitatea ocupării unor funcții în cadrul instituțiilor bisericești, precum și alte probleme legate de administrația parohială.

Comentarii Facebook


Știri recente