Ședința Permanenței Consiliului Eparhial din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

La sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei din Villalbilla, Madrid, a avut loc marți, 3 aprilie, prima ședință a Permanenței Consiliului Eparhial din acest an, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Timotei.

Pe ordinea de zi s-a aflat, întâi de toate, proiectul Catedralei Ortodoxe Române din Madrid, în acest sens fiind prezent și arhitectul Fernando Boga, care a expus detaliat stadiul construcției. S-au căutat soluții pentru adunarea fondurilor necesare continuării lucrărilor, fiecare venind cu propuneri, astfel încât campania de strângere de fonduri va continua. Oricine poate face donații pentru Catedrala Ortodoxă Română din Madrid, în conturile afișate pe site-ul Eparhiei Spaniei și Portugaliei, la secțiunea Catedrala românilor din Madrid – ajută-ne să o construim!.

După cum ne informează episcopiaspanieiportugaliei.es, au fost discutate și problemele pastoral-misionare, administrative, social-filantropice și economice identificate la nivelul parohiilor, precum și activitățile de ordin catehetic și educativ pe care fiecare preot le desfășoară în mijlocul credincioșilor, cu accent pe tematica stabilită în acest an în Patriarhia Română, și anume Taina Sfântului Maslu și îngrijirea bolnavilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…