Şedinţă de lucru cu protoiereii în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului

Sedinţa administrativă cu protopopii, prezidată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, s-a desfăşurat luni, 18 aprile 2016, în sala „Sf. Iosif Mărturisitorul” de la Catedrala Episcopală „Sf. Treime” din Baia Mare.

După cuvântul de deschidere al Preasfinţiei Sale, au fost supuse atenţiei câteva probleme cu aspect juridic şi economic, fiind dezbătute: noul cod fiscal privind impozitele şi taxele, precum şi problemele legate de asigurările de sănătate.

Spre exemplu, Sectorul social – filantropic a prezentat implicarea preoţilor în activităţile social – filantropice din parohii, precum şi situaţia la zi a asociaţilor care funcţionează în Eparhie, cu obligaţia de a depune situaţia financiară şi la Centrul Eparhial. În cadrul şedinţei s-a comunicat despre taberele pentru tineret care se vor desfăşura în cuprinsul fiecărui protopopiat, stadiul desfăşurării concursului „Biserica şi Şcoala în Sufletul meu”, actualizarea evidenţei ONG-urilor pentru tineret, cultură şi cu caracter social – filantropic, desemnarea coordonatorilor pentru catehizare la nivelul fiecărui protopopiat şi despre modul de selecţie al tinerilor pentru Congresul Tinerilor Ortodocşi de la Bucureşti, ce se va desfăşura în perioada 1-4 septembrie 2016. De asemenea, s-a stabilit ca în cadrul Conferinţelor preoţeşti – sesiunea de primăvară – să fie prezentat referatul cu titlul : „Perspectivele educaţiei religioase în societatea românească”.

Sectorul Patrimoniu Sacru şi Pictură bisericească a prezentat stadiul pregătirii muzeului eparhial, ce se doreşte a fi inaugurat în preajma praznicului Rusaliilor, anunță reprezentanții Biroului de Comunicare al Eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente