Ședință cu protopopii din Arhiepiscopia Sibiului

La reședința mitropolitană din Sibiu a avut loc ieri, 2 septembrie 2014, o ședință cu cei 11 protopopi din Arhiepiscopia Sibiului. La lucrările prezidate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, au fost prezenți și consilierii de la centrul eparhial. Pe ordinea de zi s-au aflat probleme de ordin administrativ și au fost comunicate ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, informează Ziarul Lumina.

Ședința cu protopopii din Arhiepiscopia Sibiului a deschis lucrările de ordin administrativ din noul an bisericesc, în care va avea loc o serie de manifestări și evenimente duhovnicești și culturale în mai multe orașe de pe cuprinsul eparhiei. Primele manifestări spirituale din noul an bisericesc vor avea loc în perioada 26-28 septembrie, când moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu vor fi aduse la Brașov, la Făgăraș și la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, locuri de care domnitorul martir a fost legat sufletește și unde a ctitorit așezăminte sfinte.

În ședința de ieri de la Sibiu, protopopii și consilierii eparhiali au discutat despre organizarea acestui pelerinaj în județul Brașov, eveniment la care preoții din zonă și credincioșii din parohii vor fi implicați în mod direct.

„Credincioșii noștri au primit un dar minunat de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și de la Sfântul Sinod prin aducerea moaștelor Sfântului Constantin Brâncoveanu în Arhiepiscopia Sibiului, în perioada 26-28 septembrie. Avem datoria morală de a întâmpina cu multă evlavie aceste odoare sfinte și de a fi recunoscători pentru aceste evenimente spirituale deosebite pentru Arhiepiscopia noastră”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Un alt punct important pe ordinea de zi a ședinței de la Sibiu a fost comunicarea ultimelor hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care trebuie aplicate în eparhii, protopopiate și parohii.

Astfel, părinții protopopi au fost informați că Agenția „Basilica Travel” a Patriarhiei Române, prin centrele sale de la eparhii vine în sprijinul parohiilor sau protopopiatelor care doresc să realizeze pelerinaje la așezăminte sfinte din țară și din străinătate. La centrul eparhial de la Sibiu există un birou de pelerinaj al agenției amintite, astfel încât preoții au posibilitatea să apeleze la serviciile acestuia.

Catedrala Mântuirii Neamului

S-au discutat, apoi modalitățile de susținere financiară a lucrărilor de la Catedrala Mântuirii Neamului, pentru ca Arhiepiscopia Sibiului să rămână pe locul doi, după Arhiepiscopia Bucureștilor, în lista eparhiilor care contribuie constant la această lucrare deosebită a Bisericii.

„Am stăruit să contribuim în continuare la colecta națională pentru susținerea lucrărilor de zidire a Catedralei Mântuirii Neamului. Am încercat până acum să ținem pasul pe măsura posibilităților noastre și să fim statornici în eforturile noastre. Va trebuie să găsim și alte căi de a sprijini această lucrare măreață din Patriarhia Română”, a mai spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Au mai avut loc discuții referitoare și la problema incompatibilității în funcții atât în cadrul parohiilor sau a protopopiatelor, cât și la nivel de centru eparhial. Fiecare caz în parte a fost discutat punctual, elaborându-se și evaluări. Nu în ultimul rând, la ședința de la Sibiu au fost discutate și probleme administrative de ordin local, cazuri disciplinare din fiecare protopopiat, precum și stadiul lucrărilor în principalele șantiere de pe cuprinsul eparhiei. Cei prezenți la ședință au dezbătut cele mai bune căi de a rezolva cazurile disciplinare și de continuare și finalizare a lucrărilor de construcție la obiectivele aflate în atenția Arhiepiscopiei Sibiului.

Comentarii Facebook


Știri recente