Duminică, 27 ianuarie 2013, la catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Zalău, la finalul Sfintei Liturghii, a avut loc ședința ordinară a Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului, informează episcopiasalajului.ro.
După rostirea rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut referiri cu privire la „Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena” și la aniversarea Părintelui Dumitru Stăniloae. De asemenea, a prezentat faptul că lucrările la Centrul Eparhial s-au încheiat în mare parte, urmând ca pe parcursul anului 2013, până în luna august, să fie definitivate lucrările rămase de executat. Preasfințitul Părinte Petroniu a mulțumit tuturor celor care au sprijinit acest important proiect al eparhiei noastre.
În continuare, a urmat citirea rapoartelor de activitate ale sectoarelor administrației eparhiale pe anul 2012.
Primul raport prezentat a fost cel al Sectorului administrativ-bisericesc, citit de către Preacucernicul Părinte Iosif Ferenț. Raportul Sectorului cultural a fost prezentat de către Preacucernicul Părinte Mirel Bene. Preacucernicul Părinte Augustin Sălăjan a dat citire raportului Sectorului economic al Episcopiei Sălajului. Ultimul raport prezentat a fost cel al Sectorului social-filantropic, prezentat de către Preacucernicul Părinte Avram Zaharia.
După citirea rapoartelor au urmat luările de cuvânt. Preacucernicul Părinte Iosif Ferenț a apreciat realizările fiecărui sector al administrației eparhiale din anul precedent, în mod special lucrările de construcție la centrul eparhial.
Domnul Lucian Bode a felicitat pe Preasfințitul Părinte Petroniu și pe membrii aparatului administrativ pentru activitatea din anul precedent. Și-a exprimat regretul că nu a reușit să sprijine mai mult lucrările de construcție la Centrul Eparhial. A invitat toți membrii Adunării Eparhiale să sprijine activitățile Eparhiei și să apere imaginea Bisericii.
Domnul Iuliu Nosa a apreciat faptul că s-au realizat foarte multe lucruri, în mod special la Centrul Eparhial, dar și în celelalte parohii. De asemenea, și-a exprimat speranța că vom avea bucuria să-l avem alături de noi la inaugurarea centrului eparhial și la sfințirea paraclisului pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Preacucernicul Părinte vicar-administrativ Vasile Rus a adus precizări cu privire la eforturile făcute pentru strângerea fondurilor necesare pentru realizarea lucrărilor de construcție la sediul Episcopiei Sălajului.
Preasfințitul Părinte Episcop a mulțumit tuturor pentru activitate și pentru sprijin și a anunțat prioritățile administrației eparhiale pentru anul 2013.