Ședință administrativă lunară în cadrul Protopopiatului Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc marți, 18 februarie 2014, Ședința administrativă lunară. Părintele Consilier Gabriel Oproiu a prezidat întâlnirea cu preoții din luna aceasta, a precizat Părintele Berbec Aurel, secretarul Protopopiatului Urziceni.

Părintele Protopop Stancu Bogdan Ionuț a adus spre atenția celor prezenți înștiințările de la Centrul Eparhial primite în ultima lună, iar Părintele Tudor Sebastian Gabriel de la Parohia Maia Catargi a prezentat referatul cu tema „”Secularizarea și Biserica”. Ședința a continuat cu dezbateri despre Sfintele Taine și ierurgii, în special despre Taina Sfintei Spovedanii.

În încheiere, Părintele Consilier Gabriel Oproiu a susținut o prelegere cu privire la Taina Sfintei Spovedanii, la relația duhovnic-penitent precum și la atitudinea potrivită pe care duhovnicul este dator să o aibă la scaunul Sfintei Spovedanii.

Comentarii Facebook


Știri recente