Şedinţă administrativă la Jibou

La sediul Protopopiatului Jibou, a avut loc, luni, 10 august 2015, şedinţa administrativă lunară cu preoţii din cadrul protopopiatului, după cum ne-a transmis pr. Protoiereu Dan Dregan.

După rugăciunea de început şi citirea, în ordine alfabetică, a preoţilor, Preacucernicul Părinte Teodor Pop de la Parohia Cuceu a susţinut conferinţa cu tema: „Sfântul Ioan Gură de Aur – luminător al familiei creştine şi al vieţii monahale”, cu întrebări şi răspunsuri pe marginea acesteia. Preacucernicul Părinte Protopop a prezentat, apoi, parohiile vacante.

Au fost discutate, apoi, probleme de ordin administrativ, cultural, economic şi social. Ca problemă liturgică s-a prezentat din cartea Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică (I)”: „Care este regula postirii în Postul Adormirii Maicii Domnului?”.

La final au fost felicitaţi preoţii care-şi serbează ziua de naştere în această lună.

Preoţii participanţi la şedinţa administrativă de astăzi s-au deplasat apoi, la biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” unde s-a făcut pomenirea la un an de la trecerea la Domnul a celui care a fost consilierul social al Episcopiei Sălajului – Alexandru Horvat.

Următoarea şedinţă va avea loc joi, 10 septembrie 2015, în cadrul căreia se va susţine conferinţa cu tema: „Sfântul Ioan Gură de Aur – promotor al filantropiei creştine”.

Foto: arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente